Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează cercetări într-un dosar în care poliţiştii Capitalei au efectuat 19 percheziţii în Bucureşti şi şapte judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală în urma unor achiziţii fictive, cu un prejudiciu estimat la circa trei milioane de lei.
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare, joi, 19 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele mai multor persoane, dar şi la sediile unor societăţi comerciale, din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Bihor, Galaţi, Bacău, Olt, Dâmboviţa şi Prahova, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, informează un comunicat al DGPMB.
De asemenea, au fost puse în aplicare 14 mandate de aducere, persoanele fiind conduse pentru audieri la sediul subunităţii de poliţie.
"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoanele în cauză, în calitate de administratori ai societăţilor ar fi înregistrat contabil şi declarat fiscal achiziţii fictive de la societăţi cu comportament de tip 'fantomă', în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciul cauzat fiind estimat la aproximativ 3.000.000 lei", arată sursa citată.
Sunt în curs de dispunere măsuri de constituire a sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile, în vederea recuperării prejudiciului.
BREAKING Percheziții de amploare în București și 7 județe, într-un dosar de evaziune fiscală. Cât este prejudiciul adus statului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

235
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
235

218
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
218

866
FOTO Primele imagini ale coifului de la Coțofenești și brățările dacice: Au intrat deja în posesia autorităților române
866

698
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
698

710
VIDEO Are Ministerul Apărării un plan de rezervă în cazul unei eventuale retrageri a trupelor americane din România? Ce ne-a răspuns Radu Miruță
710

1.307
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.307

2.764
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.764

2.319
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
2.319

2.256
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.256

1.696
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
1.696

1.635
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.635

1.495
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.495

3.598
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
3.598
















Comentează