Un seism cu magnitudinea 7,5 s-a produs duminică în nordul Peru, a anunţat Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS), relatează AFP şi Reuters.
Specialiştii de la sistemul de avertizare pentru tsunami din Statele Unite ale Americii au precizat că nu a fost emisă o alertă de tsunami după acest cutremur de pământ, informează Agerpres.
Cutremurul a avut epicentrul la circa 40 de kilometri nord de oraşul de coastă Barranca şi s-a produs la o adâncime de peste 100 de kilometri, a precizat USGS.
Pentru moment nu au fost raportate persoane rănite şi nici pagube materiale în urma seismului, care a fost resimţit până în capitala Lima.
Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), care anunţase anterior o magnitudine de 7,3 a seismului, a precizat într-un mesaj pe Twitter că seismul s-a produs într-o regiune foarte puţin populată din pădurea amazoniană.
BREAKING - Cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, în Peru
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

103
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
103

574
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
574

2.100
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
2.100

4.536
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
4.536

28
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
28

68
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
68

2.520
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
2.520

34
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
34

31
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
31

3.228
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
3.228

116
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
116

43
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
43

5.668
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
5.668
















Comentează