Cinci persoane bănuite de furturi din locuinţe au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma a 18 percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti, potrivit informaţiilor furnizate, joi, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, subinspector Laura Belciugan, conform agerpres.ro.
Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie 2018 - martie 2019, persoanele în cauză ar fi pătruns prin efracţie în cinci locuinţe de pe raza municipiului, de unde ar fi sustras bijuterii din aur, parfumuri, băuturi alcoolice şi diferite sume de lei şi valută.
Prejudiciul cauzat este estimat la 475.000 de lei, în urma percheziţiilor poliţiştii ridicând bijuterii, parfumuri, băuturi alcoolice şi sume de bani, care prezentau caracteristicile bunurilor sustrase.
La unul dintre imobile au fost găsite şi ridicate două pistoale, în cauză urmând a se efectua verificări privind legalitatea deţinerii acestora.
În urma percheziţiilor, faţă de 19 persoane au fost emise mandate de aducere, fiind conduse la sediul poliţiei, unde au fost audiate, pe numele a şase bărbaţi fiind întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Cinci dintre ei, cu vârste cuprinse între 29 şi 50 de ani, au fost reţinuţi şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
La efectuarea percheziţiilor au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.
Brăila: Cinci persoane arestate preventiv pentru furturi în urma mai multor percheziţii domiciliare
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

425
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
425

1.273
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
1.273

1.329
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
1.329

2.664
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
2.664

64
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
64

1.643
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
1.643

2.445
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
2.445

56
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
56

138
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
138

46
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
46

4.050
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
4.050

46
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
46

43
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
43
















Comentează