Alegătorii din Bosnia sunt aşteptaţi duminică la vot pentru a-şi desemna primarii şi consilierii municipali într-o atmosferă tensionată, în special între sârbi şi bosniacii musulmani, transmite AFP.
În majoritatea celor aproape 140 de localităţi, listele propuse celor 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot au fost alcătuite pe baze comunitare.
Un oraş din nord-vestul ţării, Velika Kladusa (40.000 de locuitori), are şanse foarte mari de a fi condus cu începere de luni de către un criminal de război, Fikret Abdic, 77 de ani, condamnat de justiţia croată.
În timpul războiului din perioada 1992-1995, acest bosniac musulman, potentat local şi lider militar, s-a coalizat cu sârbii împotriva forţelor bosniace fidele guvernului de la Sarajevo şi a proclamat "regiunea autonomă a Bosniei Occidentale". El a fost pus în libertate în 2012 după ce a efectuat două treimi dintr-o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Amintirea războiului va fi, de asemenea, foarte prezentă la Srebrenica, oraş-simbol din estul ţării unde candidaţii sârb şi bosniac sunt adversari înverşunaţi. O victorie a primului, dat favorit, va fi percepută ca un afront de către musulmani, la 21 de ani după masacrul a circa 8.000 de membri ai comunităţii lor.
Diviziunile intercomunitare sunt de acuzat pentru absenţa alegerilor la Mostar (sud), oraş împărţit între bosniaci şi croaţi. Principalele formaţiuni ale acestora, SDA şi HDZ, nu au reuşit nici după şase ani să ajungă la un compromis pentru organizarea scrutinului.
Liderii politici ai sârbilor bosniaci ca şi ai bosniacilor, Milorad Dodik şi Bakir Izetbegovic, au desfăşurat campanii agresive, făcând apel la retorica naţionalistă.
Scrutinul municipal are loc la o săptămână după referendumul organizat de sârbii bosniaci care au decis să continue sărbătorirea propriei zile naţionale, în pofida avertismentelor justiţiei şi a emoţiei stârnite printre bosniaci.
Acordul de la Dayton, care a pus capăt războiului soldat cu 100.000 de morţi, a consacrat divizarea Bosniei în două entităţi, sârbă şi croato-musulmană, legate printr-un slab guvern federal.
La Banja Luka, capitala Republicii Srpska, Milorad Dodik, liderul entităţii, are o miză uriaşă. Candidatul său este ameninţat de cel al opoziţiei sârbe. Partidul lui Dodik conduce acest oraş de 19 ani şi o înfrângere i-ar slăbi poziţia.
În această ţară unde 50% dintre locuitori sunt în imensa majoritate musulmani practicanţi a unui islam moderat, pentru prima dată o femei care poartă niqab candidează în alegeri. Indira Sinanovic figurează pe lista unui mic partid şi are puţine şanse de a fi aleasă consilier municipal la Zavidovici, o comună din centrul ţării.
Birourile de vot se deschid la orele 05.00 GMT şi se vor închide la 17.00 GMT, iar primele rezultate sunt aşteptate în cursul nopţii.AGERPRES
Bosnia: Alegeri municipale desfăşurate pe fondul tensiunilor intercomunitare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

96
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
96

305
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
305

342
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
342

2.285
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.285

1.316
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.316

1.470
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.470

2.519
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.519

620
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
620

1.330
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.330

1.420
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.420

1.539
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.539

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31

1.147
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.147
















Comentează