Noul program Innotech Student oferă posibilitatea studenţilor să beneficieze de granturi în valoare de până la 100.000 de euro pentru proiecte de antreprenoriat, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
"Sper ca, la sfârşitul acestui apel de proiecte, cele 5.000 de locuri de muncă şi peste 900 de start-up-uri să prindă viaţă. Este un program ambiţios. Vestea bună este că putem să avem o posibilă contractare de până la 150 de milioane de euro, în funcţie de succesul pe care îi va avea acest program. De asemenea, cealaltă măsură, tot pentru tineri şi studenţi cu vârste între 16 şi 29 de ani, să fie beneficiarii măsurilor compensatorii în ceea ce priveşte încadrarea în câmpul muncii. Practic, apelul de proiecte presupune ca, pentru acele afaceri pe care le vom selecta, să putem acorda granturi între 40.000 de euro, până la 100.000 de euro", a afirmat oficialul MFE, potrivit AGERPRES.
Boloş a precizat că mai există alte două două forme de sprijin, respectiv subvenţionarea locurilor de muncă pe perioada implementării proiectelor şi acordarea unor burse studenţeşti pe perioada în care se desfăşoară stagiul de practică şi participarea la cursuri de întreprindere simulată.
"De asemenea, mai avem alte două forme de sprijin, şi anume subvenţionarea locurilor de muncă pe perioada implementării proiectelor, cu acea sumă fixă de 2.250 de lei, pe perioada unui an de zile. Mai avem sprijin financiar prin acordarea bursei studenţeşti pe perioada în care se desfăşoară stagiul de practică şi participarea la cursuri de întreprindere simulată. Întregul apel de proiecte este astfel construit încât studenţii să aibă şansa de a-şi construi propria afacere şi de a gândi pe termen lung viitorul lor. De felul în care ei vor şti să implementeze aceste planuri de afaceri pe care le întocmesc, depinde sustenabilitatea şi viitorul nostru de mâine. În România, avem înmatriculaţi peste 370.000 de studenţi", a spus Boloş.
Acesta a susţinut că, până la definitivarea structurii noului program Innotech Student, au fost organizate sesiuni de dezbateri cu reprezentanţii studenţilor.
"Mă bucur că, astăzi, putem să asistăm la lansarea oficială, după mai multe consultări pe care le-am avut cu reprezentanţii studenţilor. Am avut, practic, un număr de şase dezbateri în cadrul cărora am încercat să punem la punct toate detaliile acestui apel de proiecte, fiind conştienţi că avem, împreună cu studenţii, o şansă mai ales pentru ei, ca antreprenoriatul românesc să fie construit pe baze solide şi, de ce nu, să vorbim despre viitorul nostru şi despre viitorul antreprenoriatului nostru. Mă bucur să am implicat studenţii şi că ei, în cunoştinţă de cauză, au venit cu observaţii şi cu îmbunătăţiri pe care le-am adus apelului de proiecte, astfel încât să-l putem lansa astăzi", a afirmat oficialul.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a susţinut, vineri, o conferinţă de presă la sediul Guvernului, alături de vice-premierul Raluca Turcan, pentru lansarea apelului de proiecte Innotech Student.
Proiectul prevede finanţarea schemelor antreprenoriale ale studenţilor români din domenii inovatoare care aduc o valoare adăugată reală. Programul îşi propune să încurajeze studenţii să îşi pună în practică viziunea, dar şi spiritul antreprenorial.
Apelul de proiecte are o valoare totală de 20 de milioane de euro, este finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) şi vizează crearea unui număr de 4.875 de noi locuri de muncă.
Boloş: Studenţii pot primi granturi între 40.000 şi 100.000 de euro prin Programul Innotech Student
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

305
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
305

66
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
66

13
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
13

1.715
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.715

1.130
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.130

2.973
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
2.973

2.350
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.350

2.268
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.268

1.056
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.056

673
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
673

3.850
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.850

2.044
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
2.044

39
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
39
















Comentează