Premierul României, Ilie Bolojan, a explicat la Digi24 motivele pentru care impozitele locale au crescut de la 1 ianuarie, dar și planurile guvernului privind reforma administrației și pregătirea bugetului pe 2026.
Creșterea impozitelor locale, necesară pentru finanțarea investițiilor și serviciilor publice
„La toate persoanele fizice din România au crescut impozitele cu data de 1 ianuarie. De ce a trebuit să facem asta? Pe de o parte, aceste impozite sunt venituri la bugetul local. Și noi, ca să vă faceți o imagine, încasam de trei ori mai puțin ca pondere din veniturile noastre față de țările Uniunii Europene. În zona rurală aveam un impozit pe proprietate de 100–150 lei, în zona urban de 200–250 lei. Acest impozit reprezintă, de fapt, contribuția proprietarilor de case, de apartamente, la bugetul local, pentru ca primăria să le creeze condiții mai bune pentru ei și pentru familiile lor. Asta înseamnă racordare la apă, canalizare, asfalt, iluminat public, gaz, încălzire și așa mai departe”, a explicat premierul.
El a subliniat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale nu mai pot acoperi sumele de până acum din cauza deficitului, astfel încât investițiile locale vor fi finanțate din creșterea impozitelor. „Neputând să transferăm sumele la valoarea pe care am transferat-o până acum, pentru a continua aceste investiții, ele vor fi finanțate din această plată suplimentară, care înseamnă condiții mai bune pentru oameni. Aceasta este realitatea”, a precizat Bolojan.
Reforma administrației, cheia pentru reducerea cheltuielilor inutile
Răspunzând unei întrebări despre randamentul administrației și creșterea serviciilor pentru cetățeni, premierul a afirmat: „Fiecare ban public care se achită către statul român sau către bugetul autorităților locale ar trebui să se transforme, în cât mai mare parte, în servicii către comunitatea respectivă. Randamentul și performanța unei autorități locale și a unui guvern este dat de ce procent din banii pe care îi plătește cetățeanul sub formă de taxe și impozite se întorc către el și cât consumă pentru aparatul propriu”.
El a explicat că reforma administrației este necesară pentru reducerea cheltuielilor și a personalului, astfel încât banii suplimentari să fie folosiți pentru investiții și servicii publice. „Reforma administrației prevede întărirea capacității administrației de a-și exercita competențele, descentralizarea unor atribuții, transferul de active către autoritățile locale, dar și măsuri care să reducă cheltuielile și să facă administrația mai eficientă. Reducerea cheltuielilor include și numărul de angajați”, a explicat Bolojan.
Premierul a precizat că reforma și bugetul pe 2026 vor fi pregătite în următoarele săptămâni: „Reforma administrației urma să se facă în cursul lunii ianuarie, în a doua jumătate a lunii. Bugetul ar trebui să-l pregătim începând de săptămâna viitoare și în luna februarie să-l adoptăm”.
Referitor la deficit, Bolojan a anunțat că acesta va fi sub 6,4% din PIB, în timp ce deficitul de anul trecut a fost sub 8,4%. „Am respectat pentru prima dată această țintă de deficit. Pe de o parte, ne-am încasat mai mult la bugetul de stat, prin creșterea de taxe și o mai bună colectare, și, pe de altă parte, am redus cheltuielile. Avem reduceri de peste două miliarde de lei față de anul trecut”, a menționat el.
Premierul a mai subliniat că toate datoriile către constructori pentru programele autorităților locale au fost achitate și că bugetul de investiții pentru 2025 a fost de aproximativ 130 de miliarde de lei, aproape 7% din PIB, inclusiv fonduri europene. Pentru 2026, o prioritate rămâne accesarea fondurilor europene, în special a celor din PNRR, estimate la circa 10 miliarde de euro.
"Taxele cresc pentru a finanța investiții locale și servicii publice; randamentul administrației trebuie să se îmbunătățească prin reformă, reducerea cheltuielilor și a personalului, astfel încât banii să fie folosiți eficient" a mai spus premierul.






























Comentează