Elicopterul care îl transporta luni pe preşedintele bolivian Evo Morales a fost nevoit luni să aterizeze de urgenţă din cauza unei probleme mecanice, un apropiat al şefului statului denunţând un "atentat" într-un moment în care opoziţia încearcă să-l înlăture de la putere, relatează AFP preluat de agerpres.
Aparatul, un EC-145, a suferit "o problemă mecanică la rotorul din spate la decolare, care a provocat o aterizare de urgenţă", au anunţat Forţele aeriene boliviene (FAB) într-un comunicat, precizând că incidentul nu s-a soldat cu răniţi.
Incidentul s-a produs în momentul în care şeful statului socialist se pregătea să plece dintr-un sat unde venise să inaugureze un drum.
În imaginile difuzate pe reţelele sociale şi de media locale se vede cum elicopterul decolează de pe un teren de fotbal, încearcă să ia altitudine, apoi aterizează precipitat, puţin mai departe, pe un teren noroios.
Forţele armate boliviene au deschis o anchetă asupra incidentului.
La puţin timp după aterizarea de urgenţă, fostul ministru de interne Hugo Moldiz a denunţat un "atentat" împotriva preşedintelui, primul indigen care conduce Bolivia.
Sâmbătă, o figură a opoziţiei, Luis Fernando Camacho, a făcut apel la armata boliviană "să se dea de partea poporului" şi i-a dat preşedintelui un ultimatum până luni seară pentru a renunţa la putere.
Evo Morales, la putere din 2006, a ieşit primul în alegerile prezidenţiale de la 20 octombrie cu 47,08% din voturi, faţă de 36,51% pentru centristul Carlos Mesa, potrivit rezultatelor oficiale.
Avansul de peste zece puncte a lui Morales faţă de rivalul său de pe locul doi îi permite automat să fie reales din primul tur. Opoziţia a denunţat însă o "fraudă" şi valul de proteste care s-a declanşat a doua zi după scrutin s-a soldat cu cel puţin doi morţi şi 140 de răniţi.
Bolivia: Elicopterul care îl transporta pe Evo Morales a aterizat de urgenţă; un apropiat al preşedintelui denunţă un 'atentat'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.233
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
1.233

41
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
41

1.206
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.206

50
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
50

76
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
76

58
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
58

47
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
47

36
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
36

24
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
24

36
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
36

28
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
28

3.115
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.115

4.258
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.258
















Comentează