Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o convorbire telefonică cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu
Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, ministrul moldovean a adresat felicitările sale cu ocazia numirii în funcţia de ministru al Afacerilor Externe al României a lui Bogdan Aurescu şi a evocat foarte buna interacţiune cu acesta în calitatea anterioară de consilier prezidenţial.
În cadrul discuţiei au fost trecute în revistă aspecte curente ale colaborării bilaterale în cadrul Parteneriatului strategic dintre cele două ţări pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, care trebuie dezvoltat în continuare, a precizat MAE.
Bogdan Aurescu a fost invitat de către omologul din Republica Moldova să realizeze o vizită la Chişinău în perioada imediat următoare, invitaţie pe care a acceptat-o.
Bogdan Aurescu a discutat cu omologul său de la Chişinău despre perspectivele integrării europene a R.Moldova
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.953
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.953

2.032
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.032

65
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
65

4.044
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.044

3.799
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.799

188
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
188

120
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
120

2.708
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.708

1.289
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.289

1.953
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.953

4.224
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.224

6.899
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.899

6.209
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.209
















Comentează