Banca Naţională a României organizează luni o conferinţă de presă pentru prezentarea noului Raport trimestrial asupra inflaţiei.
Actualul scenariu al BNR evidenţiază o traiectorie mai înaltă a ratei anuale prognozate a inflaţiei pe parcursul următorilor doi ani, în condiţiile în care aceasta a fost din nou revizuită considerabil în sens ascendent pe termen scurt şi într-o mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei, preciza instituţia într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
"În şedinţa de astăzi (vineri, n.r.), Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2021, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Actualul scenariu evidenţiază o traiectorie mai înaltă a ratei anuale prognozate a inflaţiei pe parcursul următorilor doi ani, în condiţiile în care aceasta a fost din nou revizuită considerabil în sens ascendent pe termen scurt şi într-o mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei. Astfel, creşterea consistentă în luna iulie a preţurilor produselor energetice - gaze naturale, energie electrică şi combustibili - cu o contribuţie cumulată estimată de circa 1 punct procentual la creşterea anuală a IPC, împinge rata anuală a inflaţiei în semestrul II 2021 peste valorile anticipate anterior, deasupra intervalului ţintei, fiind de natură să amplifice şi să prelungească impactul inflaţionist tranzitoriu al factorilor pe partea ofertei", se arăta în documentul citat.
Conform celui mai recent Raport trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie.
BNR prezintă Raportul trimestrial asupra inflației. Ce evidențiază actualul scenariu
București
8°C
Articole Similare

272
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
272

192
Bursele europene şi-au luat avânt puternic, după anunțul lui Trump privind Iranul
192

542
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
542

1.417
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.417

1.525
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.525

1.697
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.697

34
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
34

57
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
57

635
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
635

13
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
13

935
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
935

4.986
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.986

1.528
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.528
















Comentează