Banca Nationala a Romaniei (BNR) se asteapta ca parlamentarii sa imbunatateasca Legea darii in plata si sa aiba in vedere atat recomandarile presedintelui Klaus Iohannis cat si pe cele ale Bancii Centrale Europene, a declarat, joi, Guvernatorul Mugur Isarescu, intr-o conferinta de presa, citat de Agerpres. "Parlamentul hotaraste legile. Ne asteptam sa aiba in vedere aceste recomandari (transmise de presedintele Klaus Iohannis - n.r.) ca si recomandarile Bancii Centrale Europene si sa iasa o lege mai buna, o lege care sa puna in concordanta scopul ei, protejarea celor care au credite pentru locuinte, nu a altora, cu textul legii", a spus Isarescu.
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat pe 25 noiembrie 2015, cu 233 de voturi "pentru", un vot "impotriva" si o abtinere, proiectul de lege privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite. Proiectul de lege prevede ca debitorul are dreptul sa stinga creditul ipotecar prin transmiterea catre creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat in favoarea creditorului, fara a mai plati altceva.
Ulterior, presedintele Klaus Iohannis a decis sa retrimita Legislativului pentru reexaminare proiectul de lege.
Conform cererii de reexaminare, principiul darii in plata (datio in solutum) este un principiu economic si juridic care induce partajarea riscurilor, in mod echitabil, intre creditor si debitor. 'Apreciem ca aplicarea acestui concept in legatura cu institutia creditului ipotecar este binevenita, insa trebuie sa aiba in vedere adaptarea institutiei darii in plata la specificul acestui tip de contract, care este unul pe termen lung, ceea ce ar asigura premisele unor raporturi de creditare bazate pe sustenabilitate in evaluarea valorilor economice', se mentioneaza in document.
Seful statului a sustinut ca darea in plata trebuie legiferata astfel incat sa preintampine sau sa diminueze hazardul moral in relatia dintre creditor si debitor, intr-un context contractual in care comportamentele economice ale acestora sa fie ghidate de principiul responsabilitatii in privinta drepturilor si obligatiilor lor legitime.
Actul normativ a fost initiat de deputatul Daniel Zamfir, care si-a sustinut proiectul pe intregul parcurs parlamentar cu argumentul ca peste 800.000 de debitori aflati in dificultate financiara vor putea sa beneficieze de principiul darii in plata.
Viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Bogdan Olteanu, a prezentat, recent, o statistica cu datele de la finalul lunii octombrie 2015, din care reiese ca, la acea data, erau in derulare 491.600 de contracte de credit cu garantie imobiliara, pentru persoane fizice, din care numai 37% sunt ipotecare, adica pentru locuinte. Potrivit acestuia, dintre clientii cu credite ipotecare, 3.742 aveau restante mai mari de 90 de zile la finalul lunii octombrie. "Cel mai probabil, acestea sunt persoanele aflate in reala dificultate financiara", a mai spus Olteanu.
La randul lor, reprezentantii bancilor sustin ca, in cazul in care Legea se va aplica in forma actuala, conditiile de creditare pentru clientii noi se vor inaspri, in special in privinta avansului, care ar putea ajunge la 50%. In plus, bancherii spun ca legea incalca atat Directiva 17/2014 cat si Codul Civil, prin faptul ca se aplica retroactiv, dar si Constitutia Romaniei, fiind afectat dreptul de proprietate.
In plus, Banca Centrala Europeana a transmis un aviz prin care sustine ca introducerea de masuri cu efect retroactiv, precum proiectul de lege privind darea in plata, risca sa compromita siguranta juridica si nu respecta principiul asteptarilor legitime. Institutia precizeaza, totodata, ca documentul ar putea conduce la o deteriorare a increderii investitorilor straini din cauza observarii unei cresteri a nesigurantei juridice si a riscului de tara.
BNR așteaptă o lege a dării în plată mai bună
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

293
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
293

4
KFC România se extinde în Republica Moldova
4

850
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
850

38
Prosumatorii devin un pilon major în energia României, cu investiţii de miliarde de euro
38

48
Profitul BYD scade peste aşteptări, sub presiunea competiţiei şi a cererii slabe
48

3.860
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
3.860

1.769
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.769

45
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
45

83
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
83

2.889
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.889

1.071
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.071

74
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
74

1.184
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.184
















Comentează