Bisericile şi parohiile cu porţile închise nu se pot numi biserici, ci "muzee", a spus Papa Francisc în cursul audienţei generale de miercuri din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, relatează EFE.
Biserica trebuie să fie "o casă primitoare, cu uşile deschise", a susţinut Suveranul Pontif.
"Biserica este o familie spirituală, casa celor care cred în Iisus şi trăiesc potrivit învăţăturilor sale, iar familia, o mică Biserică", a mai spus Sfântul Părinte.
Când şi-a început viaţa publică, Iisus a dorit să formeze în jurul său "o comunitate, o 'adunare': Biserica", iar aceasta să fie ca "o familie ospitalieră", o casă în care toţi să fie primiţi şi iubiţi, a adăugat Papa Francisc, pledând totodată pentru reînnoirea legăturii dintre familie şi comunitatea creştină.AGERPRES
Bisericile cu uşile închise trebuie să fie numite "muzee", afirmă Papa Francisc
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

36
Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
36

81
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
81

35
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
35

2.962
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
2.962

36
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
36

31
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
31

1.257
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.257

4.767
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
4.767

47
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
47

30
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
30

26
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
26

2.044
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
2.044

2.680
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
2.680
















Comentează