Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, deputatul UDMR Biro Rozalia, a declarat, într-un mesaj transmis cu prilejul marcării Zilei Europei, că după criză sanitară fără precedent care a lovit Europa şi întreaga lume, conceptul european trebuie redefinit prin acţiune şi coordonare ţinând cont de nevoile fiecărei societăţi în parte.
"În acest moment este nevoie de mai multă deschidere faţă de Balcanii de Vest, faţă de ţările care depun eforturi în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Este nevoie de o Europă puternică şi unită, pentru a se putea redresa economic, pentru a deveni o voce puternică în spaţiul global. Astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie ca România să îşi exprime ferm punctul de vedere şi să facă paşi concreţi prin care să arate că locul său este, în continuare, în rândul democraţiilor europene consolidate, în care sunt respectate drepturile civice, iar legea este egală pentru toţi, indiferent de etnie, cultură sau religie", spune Biro Rozalia.
Ea precizează că actualul context regional şi internaţional poate fi o oportunitate pentru ca România să demonstreze că este o ţară puternică şi are o clasă politică matură, capabilă să garanteze siguranţa şi prosperitatea cetăţenilor săi.
"Ziua Europei sau Ziua Schuman, a fost instituită în 1964, iar în prezent, 9 Mai este o zi care îi aduce pe oameni mai aproape de moştenirea culturii Uniunii Europene. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate, de cooperare între ţările membre, pentru păstrarea valorilor comune, pentru consolidarea şi perpetuarea proiectului european. Când Europa şi întreaga lume se confruntă cu această pandemie, este nevoie de mai mult pragmatism şi empatie. Mai mult ca oricând este nevoie de solidaritate şi unitate între toate ţările continentului european. După această criză sanitară fără precedent care a lovit Europa - şi întreaga lume- conceptul european trebuie redefinit prin acţiune şi coordonare ţinând cont de nevoile fiecarei societăţi în parte", mai afirmă preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor.
Biro Rozalia (UDMR): După criza sanitară fără precedent, conceptul european trebuie redefinit
Explorează subiectul
Articole Similare

858
Mihai Fifor desființează planurile lui Radu Miruță: 'MApN nu este nici tablă de șah, nici masă de babaroase, nici sală de păcănele' / Ce avertisment lansează
858

825
'Populismul de insecuritate': diagnosticul sociologului Vasile Dîncu pentru România anului 2026
825

4.553
Marco Rubio ar putea veni la București. Ce se negociază în culise cu Washingtonul (surse)
4.553

32
Pîslaru: Ne dorim să folosim fondurile europene pentru a sprijini investițiile româno-japoneze
32

73
Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de 'denunțare unilaterală' a contractului de salubrizare
73

2.191
Cum a scăpat Robert Negoiță de controlul judiciar. Motivarea judecătorului: nu există pagubă
2.191

103
Ilie Bolojan: Japonia, principala destinație a exporturilor românești în Asia
103

3.571
Ministrul Sănătății anunță control național după ce un medic a fost suprins operând la privat în timpul programului de lucru de la stat
3.571

4.067
Secretarul General al Guvernului, pus la zid de expertul financiar Iancu Guda: 'Nu cunoașteți nici măcar atât? Sau dezinformați cu bună știință?' / Date nominale vs. date reale
4.067

1.662
Vizită crucială la Bruxelles - Ilie Bolojan, față în față cu Ursula von der Leyen. PNRR și bugetul UE, pe agendă
1.662

60
România își consolidează relația cu SUA, spune Nicușor Dan după Consiliul de Pace
60

3.913
Saga pensiilor magistraților continuă după decizia CCR: Curțile de Apel din România îi cer lui Nicușor Dan să retrimită legea în Parlament
3.913

76
Țoiu și ministra de Externe a Bulgariei au avut prima convorbire: Cele două țări își consolidează parteneriatul
76

















Comentează