Cântăreaţa americană Billie Eilish va prezenta piese extrase de pe cel de-al doilea album de studio al ei, "Happier Than Ever", într-un concert online ce va fi difuzat de grupul Amazon în întreaga lume pe 17 iunie, relatează EFE, citat de agerpres.
H.E.R. şi Kid Cudi vor participa alături de Billie Eilish la acest eveniment muzical organizat de gigantul comerţului online cu ocazia zilei sale de oferte speciale, cunoscută sub numele de "Prime Day", care marchează aniversarea companiei.
"Happier Than Ever" este noul proiect muzical al tinerei artiste americane şi va fi lansat pe 30 iulie. Albumul de debut al cântăreţei Billie Eilish, foarte apreciat de public, s-a intitulat "When We All Fall Asleep Where Do We Go?" şi a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului în 2020.
Deocamdată, cântăreaţa a prezentat cântecele "Your Power" şi "Lost Cause", două piese care de distanţează de stilul muzical abordat în LP-ul ei de debut.
În ultimele luni, Billie Eilish a cultivat o estetică retro, remarcată şi în prezentarea acestui concert inspirat din Parisul secolului al XIX-lea, se arată într-un comunicat al grupului Amazon.
Există multe aşteptări legate de viitorii paşi ai artistei americane, care, la premiile Grammy din 2020, când abia împlinise 18 ani, a făcut istorie devenind cea mai tânără cântăreaţă care s-a impus la cele mai importante patru categorii ale acestor premii muzicale: albumul anului, cântecul anului, înregistrarea anului şi cel mai bun artist debutant.
La rândul ei, artista H.E.R., care la ediţia de anul acesta a premiilor Grammy a câştigat trofeul pentru cel mai bun cântec cu single-ul "I Can't Breathe", va prezenta noul ei album, "Back of My Mind", într-un concert care va aduce un omagiu Hotelului Dunbar din Los Angeles, în care au cântat personalităţi legendare ale muzicii, precum Duke Ellington şi Billie Holiday.
De asemenea, rapperul Kid Cudi va cânta alături de International Space Orchestra, prima orchestră din lume ai cărei membri sunt cercetători de la Centrul de Cercetare Ames din cadrul NASA, de la Institutul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) şi de la Universitatea internaţională de studii în domeniul spaţiului (International Space University).
Billie Eilish va prezenta piese de pe noul album, online pe Amazon
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

15
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
15

14
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
14

27
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
27

15
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
15

58
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
58

84
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
84

12
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
12

16
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
16

80
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
80

25
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
25

17
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
17

13
Festivalul FOMO 2026 anunță scenele și temele dedicate antreprenorilor români
13

25
Marele Lac Sărat ascunde un imens rezervor de apă dulce. O descoperire care ar putea salva Utah
25
















Comentează