Bilanţul deceselor în urma erupţiei de sâmbătă a vulcanului Nyiragongo, situat în provincia Kivu de Nord din nord-estul Republicii Democrate Congo (RDC), a ajuns la 32 şi există riscul să crească, au anunţat luni autorităţile, relatează Xinhua şi Reuters, potrivit Agerpres.
Dintre victime, nouă persoane au murit arse când fluxul de lavă a ajuns la locuinţele lor, iar cinci au decedat din cauza inhalării fumului sau a gazelor toxice, a declarat Joseph Makundi, directorul protecţiei civile din provincie.
Alte 14 persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, iar alte patru victime erau deţinuţi care au încercat să evadeze din închisoarea Munzenze din Goma, capitala provinciei Kivu de Nord, a precizat oficialul.
O delegaţie guvernamentală a sosit luni la Goma pentru evaluarea situaţiei şi coordonarea intervenţiilor umanitare, sanitare şi de securitate.
Deşi fluxul de lavă s-a oprit la mică distanţă de Goma, mişcările telurice au continuat, provocând fisuri în pereţii gospodăriilor din zonă.
Autorităţile la nivel de provincie au solicitat persoanelor ale căror locuinţe se află în ''zona roşie'', cu risc crescut, să urmeze ordinele şi să nu revină la casele lor.
Nyiragongo, unul dintre cei mai activi şi mai periculoşi vulcani, a erupt sâmbătă seară. În urma erupţiei, un strat gros de lavă incandescentă, cu lăţimea de aproape un kilometru, a curs pe versanţi, către oraşul cu circa 2 milioane de locuitori.
Fluxul de lavă s-a oprit la câteva sute de metri de marginea oraşului Goma, însă a distrus 17 sate în calea sa, a întrerupt alimentarea cu energie electrică şi a blocat un drum principal.
O serie de cutremure de mică intensitate au afectat ulterior oraşul şi regiunea înconjurătoare, unele dintre acestea fiind resimţite şi în ţara vecină, Rwanda.
Magazinele au fost redeschise luni la Goma, însă multe au fost închise din nou, pe măsură ce cutremurele au devenit mai intense, iar locuitorii s-au temut că va urma o nouă erupţie.
Dario Tedesco, vulcanolog cu sediul în Goma, a declarat pentru Reuters că lacul de lavă din vulcan s-a umplut din nou, după ce se golise în timpul erupţiei de sâmbătă seara.
''Pericolul este minim în acest moment, însă cutremurele reprezintă un risc imediat, deoarece ar putea deschide o altă fractură, de aceea sunt puţin îngrijorat. Trebuie să fim foarte atenţi'', a adăugat el.
Autorităţile din Goma au cerut la rândul lor populaţiei să rămână prudentă. ''Având în vedere cutremurul, care devine din ce în ce mai sever, părinţilor li se solicită nu-şi trimită copiii la şcoală până la notificări ulterioare'', a transmis purtătorul de cuvânt al armatei, Guillaume Ndjike.
Aproximativ 1.000 de case au fost distruse şi peste 5.000 de persoane au fost strămutate în urma erupţiei, a declarat luni pentru Reuters coordonatorul pentru ajutoare umanitare din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite în RDC, Diego Zorrilla.
Goma este un centru pentru ajutoare umanitare în estul RDC, însă distribuţia acestora a fost perturbată de suspendarea activităţii pe aeroport, a precizat Zorrilla, adăugând că ar putea trece zile până la deschiderea drumului principal din oraş spre nord. ''Avem operaţiuni umanitare în Kivu de Nord care vizează 1,4 milioane de persoane, care riscă să fie perturbate dacă accesul către şi din Goma nu este restabilit'', a explicat Zorrilla.
Bilanţul deceselor în urma erupţiei ar putea creşte în continuare. Locuitorii au relatat Reuters despre rude dispărute sau decedate în clădirile avariate. Potrivit UNICEF, aproximativ 170 de copii se numără printre persoanele date dispărute.
Bilanţul în urma erupţiei vulcanice din RD Congo a crescut la 32 de morţi
București
13°C
Articole Similare

745
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
745

23
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
23

1.783
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
1.783

1.484
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.484

100
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
100

85
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
85

3.545
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.545

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.455
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.455

201
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
201

5.786
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.786

120
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
120

3.672
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.672
















Comentează