Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat joi 'cooperarea fructuoasă' şi 'secretă' a Israelului cu state arabe, într-un context de îngrijorări faţă de influenţa în creştere a Iranului în Orientul Mijlociu, transmite AFP, conform agerpres.ro.
Mai mulţi lideri israelieni au declarat recent că temerile împărtăşite de ţări arabe şi de Israel cu privire la Iran creează o convergenţă de interese, ei dând astfel de înţeles că aceasta ar putea conduce la o reconfigurare diplomatică în regiune.
Cu excepţia Egiptului şi a Iordaniei, care au semnat un tratat de pace cu Israel, nicio altă ţară arabă nu întreţine relaţii oficiale bilaterale cu acest stat.
'Cooperarea noastră fructuoasă cu ţările arabe este în general secretă, dar sunt convins că relaţiile cu ele vor continua să se dezvolte şi că aceasta va permite lărgirea cercului păcii', a declarat Netanyahu joi, în discursul rostit cu ocazia marcării a 44 de ani de la moartea fondatorului statului Israel, David Ben Gurion.
'În cele din urmă, (pacea cu ţările arabe) va veni, pentru că aceasta se petrece mereu, dincolo de suprafaţă', a adăugat Netanyahu.
Săptămâna trecută, într-unul din rarele interviuri pentru presa arabă, şeful Statului Major al armatei israeliene, Gadi Eisenkot, a declarat că Israelul este pregătit să coopereze şi să facă schimb de informaţii cu Arabia Saudită 'pentru a face faţă Iranului'.
Declaraţiile sale au alimentat speculaţiile privind o eventuală alianţă între Israel şi Arabia Saudită împotriva Iranului şi a aliatului acestuia, Hezbollahul libanez, un alt mare inamic al Israelului.
Supoziţiile legate de o apropiere între Israel şi Arabia Saudită sunt alimentate şi de opiniile atribuite preşedintelui american Donald Trump potrivit cărora o recompunere regională ar favoriza acordul 'ultim' între Israel şi palestinieni, susţinuţi de saudiţi, şi pe care liderul de la Casa Albă vrea să-l prezideze.
Benjamin Netanyahu evocă 'cooperarea fructuoasă' şi 'secretă' a Israelului cu state arabe
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

373
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
373

293
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
293

1.544
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.544

2.415
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
2.415

1.522
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.522

1.190
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.190

713
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
713

166
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
166

1.260
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.260

81
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
81

1.653
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.653

770
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
770

1.158
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.158
















Comentează