Patru copii belgieni cu vârste cuprinse între cinci şi opt ani, ale căror mame au luat parte la lupte în Siria, au fost repatriaţi luni venind din Turcia, a anunţat Parchetul din Anvers într-un comunicat citat de AFP potrivit Agerpres.
Potrivit presei belgiene, este vorba despre patru dintre cei şase copii ai Tatianei Wielandt (27 de ani) şi ai lui Bouchra Abouallal (26 de ani), care la finalul lui 2019 au părăsit tabăra din nordul Siriei unde erau deţinute alături de copii.
Cele două femei, plecate din Belgia în 2013 pentru a se alătura unei grupări jihadiste, au fost condamnate în contumacie la Anvers (nordul Belgiei), în 2018, la cinci ani de închisoare pentru participare la activităţile unei grupări teroriste, pedeapsă confirmată în apel contra fiecăreia dintre ele.
Fără a oferi vreo identitate, Parchetul a explicat că ''patru copii cu vârste de 5 ani, 5 ani, 7 ani şi 8 ani au aterizat astăzi din Turcia pe aeroportul Zaventem'' (din apropiere de Bruxelles). Alţi doi copii, mai mici ca vârstă, au rămas alături de mamele lor întemniţate în Turcia.
Cei patru copii repatriaţi au obţinut de la ambasada Belgiei în Turcia documentele de călătorie necesare.
La sosirea în Belgia ei au fost supuşi unui control medical într-un spital din Anvers, înainte de a fi prezentaţi unui judecător care va decide măsurile de protecţie adecvate
Belgia a repatriat patru copii ale căror mame au luat parte la lupte în Siria
București
9°C
Articole Similare

477
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
477

262
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
262

20
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
20

881
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
881

1.466
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.466

1.009
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.009

277
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
277

488
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
488

413
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
413

3.886
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.886

1.558
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.558

1.651
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.651

2.994
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.994















Comentează