Banca Comercială Română şi Societatea de Transport Bucureşti au semnat contractul pentru extinderea soluţiei de plată cu orice card bancar, telefon, ceas inteligent în toate mijloacele de transport public din Capitală, potrivit unui comunicat al băncii, conform Agerpres.
"Utilizatorii noştri aşteaptă simplificarea procesului de plată şi integrarea tehnologiei în rutina lor zilnică. Ei pot folosi cu uşurinţă dispozitive ca telefonul mobil sau smartwatch-urile asociate unui card bancar pentru a achita direct la validatorul din vehicul, fără grija unui card de transport sau deplasarea la un centru de vânzare", a declarat Adrian Criţ, directorul general STB SA.
Soluţia de plată contactless a călătoriilor, direct în mijloacele de transport în comun, dezvoltată de Banca Comercială Română, împreună cu partenerul său S&T, va fi implementată, în cel mult şase luni, pe toate mijloacele de transport în comun ale Societăţii de Transport Bucureşti (STB) S.A.
"Ne bucurăm că putem contribui la digitalizarea şi simplificarea, astfel, a călătoriilor în transportul public din Bucureşti. Soluţia a fost adoptată rapid de majoritatea călătorilor din oraşele în care am introdus-o până acum. Digitalizarea comunităţilor rămâne unul dintre obiectivele strategice ale BCR, în special prin programul integrat Smart City", a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR.
Soluţia dezvoltată de BCR permite ca, la acelaşi validator, să poată fi efectuate plăţi atât cu cardul de transport cât şi cu cel bancar, precum şi cu un smartphone sau smartwatch asociat cu un card bancar. Pentru identificare, validatoarele au afişate în partea de jos a ecranului siglele Mastercard şi Visa.
"Extinderea sistemului pe tot parcul de vehicule al STB se va realiza odată cu înlocuirea vechilor validatoare. Este prima soluţie din România care foloseşte validatoare contactless de ultimă generaţie instalate pe vehicule şi care permite utilizarea atât a cardurilor contactless de transport tip Mifare, cât şi a cardurilor bancare MasterCard şi Visa", a declarat Ciprian Nicolae, Departamentul Acceptare Carduri, BCR.
După efectuarea plăţii, validatorul va emite un mesaj vizual şi acustic prin care este confirmată plata călătoriei. Plata călătoriei direct cu cardul bancar sau alte dispozitive inteligente nu este comisionată, iar tariful rămâne acelaşi ca cel perceput de STB.
Pentru implementarea acestui proiect, STB SA a semnat la finalul anului 2019 un prim contract cu Banca Comercială Română, în urma unei licitaţii, prin care BCR şi S&T România au asigurat implementarea soluţiei tehnice, utilizând validatoarele de nouă generaţie instalate pe noile vehiculele din parcul STB SA (Otokar si Mercedes Hybrid). Introducerea sistemului s-a dovedit a fi una de succes, iar STB a decis extinderea acestuia pe toate mijloacele de transport ale societăţii, chiar şi pe cele de generaţie mai veche.
Sistemul propus de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcţionare reglementată de Mastercard şi VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume sub însemnele celor două organizaţii să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.
Alături de Bucureşti, BCR a mai introdus acest sistem modern de plată, unic în România din punctul de vedere al funcţionalităţilor şi al integrării financiar-bancare, şi în cele mai mari 15 oraşe din ţară: Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca, Iaşi, Buzău, Timişoara, Reşiţa, Ploieşti, Piteşti, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighişoara, Craiova, Botoşani şi Arad. De asemenea, BCR a pus în funcţiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate staţiile de metrou din Bucureşti, care permite permite plata cu orice card bancar contactless la toate porţile de acces.
BCR și STB își vor extinde colaborarea pentru plata cu orice card, telefon sau ceas inteligent în mijloacele de transport public din Capitală
Articole Similare

266
FOTO Val de controale ANPC înainte de Revelion în zonele turistice: ce au descoperit comisarii. Amenzi pe bandă rulantă și activitate oprită la 8 unități
266

795
Taxe mai mari în 2026: impozitele pe clădiri cresc puternic în Argeș, majorări aprobate și în Neamț
795

2.039
Bolojan refuză să crească ajutorul pentru invalizii și văduvele de război deși impactul bugetar se ridica la aproximativ 9.000 de lei
2.039

6.935
Ministrul Economiei prezintă dovezile în privința șefei sale de cabinet: „Are cazier curat, fiind reabilitată din 2020!”
6.935

56
Analiza: Economia României în 2025 – creștere de 0,7% și un deficit bugetar care scade lent
56

5.975
Tranzacția finalului de an în România! Antreprenorul Dorinel Umbrărescu a pus mâna pe ArcelorMittal Hunedoara
5.975

499
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
499

5.063
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
5.063

135
Hyundai rămâne pe dinafară: fabrica din Rusia, pierdută pe fondul războiului, iar opțiunea de revenire stă să expire
135

75
Evoluție mixtă pe piețele bursiere europene: acţiunile din sectorul apărării au scăzut luni, pe fondul discuţiilor de pace privind Ucraina
75

2.102
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
2.102

23
Bursa de la Bucureşti a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni
23

76
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
76

















Comentează