Banca Comercială Română (BCR) primeşte, începând din această săptămână, cereri pentru programul Noua Casă, a anunţat miercuri banca, notează Agerpres.
"Banca Comercială Română oferă creditul Noua Casă cu o dobândă de 2% + IRCC (1,88%) şi 0 costuri pentru analiza dosarului. Avansul minim este de 5% pentru locuinţe de până la 70.000 euro, echivalent lei, şi 15% pentru locuinţe cu valori între 70.001 şi 140.000 de euro, echivalent lei", se menţionează în comunicat.
Potrivit băncii, suma maximă care poate fi obţinută poate ajunge la 119.000 euro, iar termenul maxim de acordare este de 30 de ani. Creditele Noua Casă BCR se acordă în limita plafonului disponibil alocat.
"Din plafonul total de 1,5 miliarde de lei acordat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru cele 14 bănci intrate în programul 'Noua Casă', 487 milioane de lei au revenit BCR. Fondurile alocate BCR reprezintă 32,5% din totalul garanţiilor puse la dispoziţie de Guvernul României pentru acest program.", se mai spune în comunicat.
Banca Comercială Română s-a alăturat programului "Prima Casă", transformat recent în "Noua Casă", încă din 2009. De atunci, 1 din 4 români a ales să îşi achiziţioneze o locuinţă la BCR prin acest program guvernamental, iar în 2020 1 din 5 români şi-a cumpărat o locuinţă cu finanţare de la BCR. Anul trecut, produsul ipotecar BCR Casa Mea a reprezentat 71% din totalul vânzărilor de credite imobiliare ale băncii.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.
BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 370 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR dispunând de cea mai mare reţea naţională de ATM-uri şi maşini multifuncţionale - aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 13.000 POS-uri şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.
BCR acordă credite prin programul Noua Casă
București
7°C
Articole Similare

762
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
762

600
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
600

12
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
12

434
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
434

2.139
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.139

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

3.469
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.469

28
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
28

507
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
507

2.548
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.548

987
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
987

1.202
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.202

87
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
87
















Comentează