Un judecător federal a autorizat vineri un psiholog ales de guvernul SUA să-l examineze pe John Hinckley, care l-a împuşcat pe preşedintele Ronald Reagan într-o tentativă de asasinat din 1981, pentru a stabili dacă merită să fie pus în libertate necondiţionat, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Hinckley, în vârstă de 63 de ani, a trăit împreună cu mama lui în Williamsburg, Virginia, având mai multe restricţii privind călătoriile şi contactele cu lumea exterioară, după ce în septembrie 2016 a fost eliberat dintr-un spital psihiatric din Washington.
Judecătorul districtual Paul Friedman a spus că psihologul, Mitchell Hugonnet, l-ar putea examina pe Hinckley pentru a stabili "prezenta sa stare mentală şi riscul de periculozitate" dacă ar urma să fie eliberat necondiţionat sau supus unor noi condiţii.
Hinckley a solicitat verbal la 30 aprilie eliberarea sa necondiţionată. O audiere pe această temă este programată la 10 decembrie.
John Hinckley nu a fost declarat vinovat în procesul cu juraţi din 1982 întrucât a invocat faptul că nu este responsabil de acţiunile sale. Verdictul în cauză a făcut Congresul SUA şi unele state să adopte legi care limitează utilizarea unei astfel de apărări.
Reagan a avut plămânul perforat în tentativa de asasinat dar s-a recuperat rapid. Alţi răniţi în tentativa de asasinat au fost secretarul pentru presă al Casei Albe, James Brady, un agent al Serviciului Secret şi un poliţist din Washington.
Bărbatul care a încercat să ASASINEZE un președinte al SUA ar putea fi eliberat: Un psiholog îl examinează
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.192
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
1.192

39
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
39

47
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
47

71
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
71

4.649
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
4.649

1.908
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
1.908

75
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
75

3.426
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.426

4.135
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.135

26
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
26

3.652
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.652

3.078
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
3.078

142
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
142
















Comentează