Un bărbat din comuna Olteneşti a fost reţinut de poliţişti pentru încălcarea ordinului de protecţie, la doar cinci zile de la emiterea acestuia, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, pe data de 29 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Huşi au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 44 de ani a pătruns fără drept în locuinţa socrului său, unde şi-a agresat soţia şi fiul, încălcând astfel măsurile ordinului de protecţie emis împotriva sa.
"Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în data de 24 iunie, faţă de persoana bănuită de comiterea faptelor sesizate, Judecătoria Huşi a emis un ordin de protecţie. În ziua de 29 iunie, bărbatul a încălcat prevederile ordinului de protecţie, întrucât s-a deplasat la locuinţa soţiei sale şi a provocat scandal, deşi avea obligaţia de a nu pătrunde în curtea locuinţei comune şi să păstreze distanţa de 200 de metri faţă de femeie. Persoana vătămată s-a văzut nevoită să se deplaseze la domiciliul părinţilor săi împreună cu fiul în vârstă de 17 ani. La scurt timp, bărbatul de 44 de ani a pătruns fără drept în locuinţa socrilor săi şi a refuzat să o părăsească când i s-a solicitat acest lucru. Aflat în locuinţă, acesta şi-a agresat soţia, iar când fiul a încercat să-şi apere mama, a fost la rândul său agresat", se arată în comunicatul remis de IPJ Vaslui.
Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi pentru luarea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie, violare de domiciliu şi ameninţare.
Bărbat reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, la cinci zile de la emiterea acestuia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

391
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
391

1.585
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.585

9.376
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.376

2.278
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.278

1.441
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.441

1.647
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.647

3.748
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.748

2.663
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.663

4.991
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.991

109
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
109

2.557
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.557

3.158
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.158

84
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
84
















Comentează