Un bărbat în vârstă de 48 ani a fost reţinut de poliţişti cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ după ce şi-a bătut soţia şi a încălcat ordinul judecătoresc prin care i se interzicea să se apropie de aceasta, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu, a declarat, marţi, că sesizarea către poliţişti a fost făcută de către femeia agresată, din Grumăzeşti.
''Bărbatul ar fi pătruns în locuinţa soţiei sale unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi provocat scandal. Totodată, acesta ar fi lovit-o cu pumnii în zona capului şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă, încălcând astfel obligaţiile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Tîrgu Neamţ prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 10 metri faţă de aceasta. Întrucât bărbatul a manifestat o atitudine ostilă, la faţa locului a fost solicitat şi sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamţ, care au procedat la imobilizarea şi conducerea acestuia la sediul poliţiei'', a declarat agentul şef adjunct Georgiana Moşu.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamţ cu propunerea luării unei măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, violenţă în familie şi ameninţare.
Bărbat reţinut în județul Neamț cu 'mascaţii' pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului judecătoresc
Explorează subiectul
Articole Similare

348
Polițist cercetat disciplinar după o situație absurdă: a amendat un pompier voluntar care se deplasa la o intervenţie şi nu ar fi acordat prioritate autospecialei de Poliţie care mergea la acelaşi eveniment
348

12
ANM a emis atenționări Cod galben de intensificări ale vântului în zone din şase judeţe
12

22
Șofer beat, reținut după ce a lovit o mașină care circula regulamentar și a fugit de la locul faptei: Trei persoane rănite
22

42
Caz de violență domestică în Târgu Lăpuș: Tânără de 21 de ani agresată de soț
42

39
Intervenție în județul Vrancea: Zeci de câini relocați după suspiciuni grave de abuz într-un adăpost privat de animale
39

28
Doi tineri din Câmpulung au fost reținuți după ce au jefuit o sală de jocuri de noroc
28

24
VIDEO Prinși de noapte pe munte: Opt turiști au fost coborâți în siguranță de jandarmii montani
24

89
Tragedie în Vrancea: O femeie și un bărbat au fost descoperiți decedați în baie, posibil intoxicați cu monoxid de carbon
89

59
FOTO O mașină în care se aflau trei persoane s-a răsturnat pe un câmp din Prahova: Un bărbat a rămas încarcerat
59

1.335
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.335

29
Vântul puternic închide domeniul schiabil din Sinaia: Vânzarea cartelelor pentru telegondola care urcă spre cota 2000 a fost sistată
29

64
Polițiștii au reținut 170 permise de conducere într-o singură zi: Șoferii, sancționați pentru consum de alcool și viteză excesivă
64

40
Vântul puternic închide domeniul schiabil din Sinaia: telegondola, oprită temporar
40

















Comentează