Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost înjunghiat, vineri seara, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Huşi, victima fiind găsită în stare gravă, la domiciliu, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, au informat reprezentanţii instituţiei.
"SAJ Vaslui a intervenit în localitatea Huşi pentru un bărbat în vârstă de 43 de ani care a fost înjunghiat pe stradă de un necunoscut. Echipajul l-a găsit la domiciliu, conştient şi coerent, dar cu o plagă cu sângerare abundentă la vârful hemitoracelui stâng, în zona retroclaviculară. După acordarea primului ajutor, acesta a fost transportat la Spitalul Huşi. Ulterior pacientul a fost transferat la Spitalul 'Sf. Spiridon' Iaşi cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, cu diagnosticul de şoc hemoragic", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.
Bărbat înjunghiat în stradă la Huşi - Victima, transportată în stare gravă la un spital din Iaşi
București
5°C
Articole Similare

92
Horoscopul zilei de 7 martie 2026. Berbecii simt nevoia să facă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
92

650
Mineralul pe care românii îl trec cu vederea: Poate influența sănătatea oaselor mai mult decât s-ar fi crezut
650

2.908
„Vulnerabilitate de imagine”. Adevărata cronologie a abuzului pe ruta București-Dubai
2.908

745
Judecătoarea Dana Gîrbovan, șefa CA Cluj, acuză: Denigrarea justiției este răspunderea guvernului și un atac la o putere din stat
745

48
VIDEO Biserica face ce nu face statul: La Giurgiu au avut loc ateliere tematice și o conferință despre familie și dezvoltarea copiilor
48

1.463
România, pe păcănele! Orașul în care încasările jocurilor de noroc depășesc bugetul primăriei: Administrația vrea să le elimine
1.463

4.345
Lovitură de teatru în dosarul lui Horațiu Potra: Decizie de ultimă oră a instanței pentru 'șeful mercenarilor', după leșinul din sala de judecată
4.345

1.319
Justiția din Italia a dat undă verde: Frații Mocanu vor fi aduși în România. Anunțul făcut de ministrul Justiției
1.319

6.948
Tragedie în PSD: Tânăr politician, găsit împușcat în casă. Ce au descoperit oamenii legii în locuință i-a șocat pe toți
6.948

82
Doi agenţi de poliţie, transportaţi la spital după ce autospeciala a fost acroşată de un autoturism pe DN 5
82

8.063
FOTO Daciana Sârbu vine cu detalii incredibile: „Avionul era pe jumătate gol. Ministrul a sunat să nu fie îmbarcată Irina”
8.063

3.120
Prima decizie anunțată de noul ministru al Educației - peste 400 de posturi aprobate: 'Mă bucur că primul mesaj include o veste bună'
3.120

4.051
VIDEO Dacia lansează un nou model extrem de spectaculos: Ideea vine din perioada comunistă
4.051
















Comentează