Procurorii DIICOT din Călăraşi au prins un bărbat care transporta într-un autoturism etnobotanice, produsele fiind achiziţionate din Constanţa.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, Ştefan Daniel, zis "Dan Turcu", este acuzat de săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Bărbatul a fost arestat preventiv, în urma unei decizii luate vineri de Tribunalul Călăraşi.
Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi au realizat joi o acţiune de prindere în flagrant a lui Ştefan Daniel, care transporta produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, achiziţionate din municipiul Constanţa, pe care intenţiona să le comercializeze în judeţul Călăraşi.
În autoturismul bărbatului au fost descoperite şi ridicate cantitatea de 171,3 grame de fragmente vegetale (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), 9,8 grame de pulbere albă (produse susceptibile a avea efecte psihoactive), un cântar de precizie, un pachet cu 1.000 de pliculeţe transparente şi 4.200 de lei.
Ulterior, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în judeţul Călăraşi, fiind găsite şi ridicate 59 de pliculeţe transparente cu fragmente vegetale, în greutate totală de 17,54 grame, şi alte 11,4 grame de produse cu efect psihoactiv sub formă de fragmente vegetale, precum şi suma de 1.650 euro.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi şi al jandarmilor.
Bărbat din Călăraşi, prins de procurorii DIICOT cu etnobotanice
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

49
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
49

37
Accident de muncă în Gorj: muncitoe mort în timp ce monta stâlpi de electricitate. Poliţia a deschis o anchetă
37

2.566
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.566

41
Cum faci cozonac pufos fără să greșești: Rețeta tradițională cu aluat perfect și secrete dovedite
41

1.120
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.120

60
CNAB a deschis o stație ITP la Aeroportul "Henri Coandă” pentru pasageri și angajați
60

76
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
76

5.428
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
5.428

3.421
VIDEO Călin Georgescu, la semnarea controlului judiciar: "Oamenii care nu cred în acest popor, în mod evident nu cred în această țară și nu cred în Dumnezeu"
3.421

1.540
FOTO Alertă în Iași, după ce un deținut a evadat de la Filarmonică: Unde l-au capturat polițiștii
1.540

1.866
VIDEO Urmărire cu focuri de armă în Ilfov, după ce un șofer a fugit de polițiști
1.866

70
Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil
70

6.674
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.674
















Comentează