Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, le-a spus investitorilor să se pregătească pentru o nouă orientare cu privire la stimulentele monetare în următoarele 10 zile şi totodată a semnalat că este posibil să fie adoptate noi măsuri în 2022 pentru a sprijini economia zonei euro, după ce actualul program de achiziţionare de obligaţiuni se încheie, informează Bloomberg, citat de agerpres.
Într-un interviu acordat Bloomberg Television, la câteva zile după ce BCE a anunţat că şi-a modificat ţinta de inflaţie la 2%, Lagarde a spus că reuniunea din 22 iulie a Consiliului guvernatorilor BCE, care până acum nu anunţa nimic special, va avea "câteva modificări şi variaţii interesante".
"Va fi o reuniune importantă. Având în vedere că trebuie să ne demonstrăm angajamentul, orientarea viitoare va fi revizuită cu siguranţă", a spus duminică Christine Lagarde, la finalul reuniunii miniştrilor de Finanţe din G20.
Săptămâna trecută, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie "mai mică dar apropiată de 2%", care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.
Lagarde a mai spus că se aşteaptă ca actualul program de achiziţii de obligaţiuni al BCE, în valoare de 1.850 miliarde de euro, să se deruleze "cel puţin" până în luna martie 2022. În plus, acest program ar putea fi urmat de o "tranziţie spre un nou format", a spus Lagarde, fără a oferi alte detalii.
Cu toate acestea, preşedintele BCE a apreciat că nu este nevoie să se discute despre momentul în care vor fi retrase stimulentele, deoarece este doar "prudent optimistă" cu privire la relansarea economiei, în condiţiile în care tulpina delta a coronavirusului reprezintă o ameninţare la reluarea vieţii normale. Chiar dacă inflaţia va creşte în acest an, BCE se aşteaptă ca acest trend să fie unul temporar.
"Trebuie să fim foarte flexibili şi să nu începem să creăm aşteptări că acest exit va avea loc în următoarele săptămâni sau luni", a spus Lagarde.
În interviul acordat Bloomberg Television, preşedintele BCE a vorbit şi despre perspectivele unui euro digital. Potrivit lui Lagarde, este posibil ca actualul Consiliu al guvernatorilor să convină săptămâna viitoare să treacă la o "fază exploratorie" cu privire la o monedă digitală emisă de banca centrală. Aceasta ar însemna mai mulţi ani de analize înainte să fie luată decizia de a implementa un euro digital.
Banca Centrală Europeană va trece la o 'fază exploratorie' privind o viitoare monedă digitală
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

11
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
11

21
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
21

1.105
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.105

39
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
39

2.467
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.467

22
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
22

3.837
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.837

55
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
55

2.594
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.594

4.627
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.627

134
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
134

2.684
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
2.684

121
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
121
















Comentează