Baidu Inc, compania chineză de servicii de internet, ia în considerare delistarea de pe bursa americană Nasdaq şi mutarea la o bursă mai aproape de casă, pentru a-şi spori valoarea, pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA şi China privind investiţiile, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.
Baidu, care deţine motorul de căutare cu acelaşi nume, este una din primele firme din China care s-a listat în SUA, discută cu unii consilieri de încredere care este cea mai bună soluţie, susţin sursele.
Acestea adaugă că discuţiile sunt în stadiu preliminar şi planurile s-ar putea schimba.
Reprezentanţii Baidu nu au dorit să comenteze informaţia.
Într-un interviu acordat joi publicaţiei de stat China Daily, cofondatorul şi directorul general Robin Li a declarat că Baidu urmăreşte cu atenţie înăsprirea controalelor autorităţilor SUA asupra firmelor chineze listate pe bursele americane.
"Pentru o companie bună, sunt multe posibilităţi de alegere a destinaţiei listării, nu sunt limitate la SUA", a afirmat şeful Baidu.
Sursele au declarat că oficialii Baidu cred că firma este subevaluată la bursa americană Nasdaq.
Acţiunile Baidu au scăzut cu peste 60%, de la nivelul lor ridicat din mai 2018. La închiderea şedinţei bursiere de miercuri, capitalizarea bursieră a Baidu se situa la 29,59 miliarde de dolari.
Veniturile Baidu au scăzut cu 7% în primul trimestru din 2020, cel mai semnificativ declin anual de la listarea companiei, în 2005.
Marţi, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că operatorul bursier Nasdaq Inc urmează să anunţe noi restricţii la Ofertele Publice Iniţiale (IPO), o decizie în urma căreia va fi mai dificil pentru unele companii chineze să debuteze pe bursa americană.
Deşi Nasdaq nu va cita în mod specific companiile din statul asiatic atunci când va prezenta modificările, decizia vine ca urmare a temerilor privind lipsa transparenţei în registrele contabile ale unor IPO din China şi legăturile lor apropiate cu deţinători importanţi de informaţii, susţin sursele.
Într-o perioadă de escaladare a tensiunilor dintre SUA şi China, în domeniul comercial, tehnologic şi al răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19), restricţionarea de către Nasdaq a listărilor din China ar reprezenta un nou motiv de inflamare a relaţiilor comerciale dintre principalele economii globale.
Prin noile reglementări li se va cere companiilor din unele ţări, inclusiv China, să obţină în cadrul IPO 25 de miliarde de dolari, sau, alternativ, cel puţin un sfert din capitalizarea lor bursieră post-listare, susţin sursele.
Este prima dată când Nasdaq stabileşte o valoare minimă a mărimii Ofertelor Publice Iniţiale.
Baidu Inc s-ar putea delista din SUA pentru a-şi majora valoarea(Reuters)
București
9°C
Articole Similare

12
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
12

142
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
142

463
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
463

758
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
758

1.575
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.575

33
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
33

70
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
70

730
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
730

86
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
86

46
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
46

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.840
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.840

3.198
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.198
















Comentează