Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a acuzat sâmbătă "duşmanii" străini, în special SUA, că exploatează manifestaţiile care au avut loc în ultimele săptămâni în Iran pentru a încerca să răstoarne regimul de la Teheran, transmit agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres.
"Astăzi, duşmanul se bazează mult pe protestele populare pentru a lovi sistemul islamic", a declarat Khamenei într-un discurs televizat cu ocazia celei de-a 33-a comemorări a morţii liderului revoluţiei islamice din Iran, ayatollahul Ruhollah Khomeini. Ayatollahul Khamenei se referea la protestele care au loc de o săptămână ca urmare a prăbuşirii unei clădiri din Abadan, în sud-vestul Iranului, luna trecută, când şi-au pierdut viaţa 37 de persoane.
Duşmanul "speră să poată ridica poporul împotriva Republicii Islamice printr-un război psihologic, activităţi pe internet, bani şi mobilizarea mercenarilor", a spus Khamenei, fără alte explicaţii.
"Americanii şi occidentali au mai făcut erori de calcul în trecut (...) Astăzi, din nou, fac o eroare de calcul, crezând că pot opune naţiunea iraniană Republicii Islamice", a continuat el.
Manifestaţii au avut loc pe timp de noapte în mai multe oraşe după tragedia de luna trecută, la care participanţii au cerut ca vinovaţii pentru această catastrofă să fie traşi la răspundere. Justiţia a anunţat arestarea a 13 persoane, inclusiv mai mulţi primari.
Ayatollahul Ali Khamenei acuză duşmanii străini că se folosesc de manifestaţii pentru a răsturna republica islamică
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

458
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
458

40
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
40

650
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
650

28
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
28

2.750
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.750

1.446
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.446

1.295
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.295

2.795
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.795

972
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
972

1.458
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.458

2.130
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.130

3.998
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.998

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45
















Comentează