Numărul poliţiştilor este "insuficient" şi se înregistrează probleme în instruirea lor, a declarat, miercuri, Avocatul Poporului, Renate Weber, cu prilejul lansării raportului special al instituţiei privind deficitul de personal din cadrul IGPR şi dotarea logistică.
"Am constatat că, de fapt, nu sunt poliţişti suficienţi, clar sunt probleme în instruirea lor. În funcţie de categoriile de victime, instruirea ar trebui să fie specifică fiecărei categorii de situaţii şi ne-am referit inclusiv la problemele de echipamente pe care le au sau nu la dispoziţie", a explicat Weber, potrivit Agerpres.
Potrivit raportului, din răspunsurile Inspectoratelor judeţene de Poliţie reiese că mare parte dintre acestea se confruntă cu problema deficitului de personal şi cu subdimensionarea unităţilor, ceea ce afectează fie activitatea de relaţii cu publicul, fie pe cea de menţinere a ordinii şi siguranţei publice la un nivel optim.
Deficitul de personal intervine de cele mai multe ori din cauze obiective, ca urmare a pensionărilor, mutărilor, detaşărilor. Mai ales, numărul solicitărilor de mutare în judeţele de domiciliu este mare, majoritatea poliţiştilor angajaţi provenind din alte zone ale ţării şi doresc să se întoarcă acasă sau să ajungă într-un loc pe care îl consideră ca având perspective mai bune.
Adjunctul Avocatului Poporului Mircea Criste a susţinut că dotarea logistică "deficitară" cu care Poliţia Română se confruntă este de natură să afecteze activitatea.
Potrivit acestuia, raportul conţine o serie de propuneri.
Astfel, ar trebui extinsă atât la persoanele încadrate direct în calitate de specialişti, cât şi la ofiţerii care provin din rândul agenţilor de poliţie prevederea din Legea nr. 360/2002 potrivit căreia persoanei care dobândeşte statutul de poliţist prin reîncadrare, încadrare directă sau transfer nu i se poate modifica raportul de serviciu, prin delegare, detaşare, mutare sau transfer, timp de cel puţin doi ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii.
De asemenea, a menţionat Criste, ar trebui analizată posibilitatea de majorare a perioadei în care să opereze interdicţia de modificare a raporturilor de serviciu, Inspectoratele judeţene de Poliţie opinând în acest sens pentru o perioadă mai mare, până la 5 ani, calculată de la numirea în prima funcţie.
Alte propuneri formulate de Avocatul Poporului vizează interzicerea mutării şi detaşării absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne în alte unităţi decât cele în care au fost numiţi în prima funcţie, pentru cel puţin 3 ani; înfiinţarea unei şcoli de agenţi de poliţie şi într-unul dintre judeţele din Moldova; suplimentarea funcţiilor de agenţi de poliţie din structurile ordine publică prin creşterea numărului poliţiştilor operativi raportat la numărul de locuitori; creşterea cifrei de şcolarizare în cadrul instituţiilor de învăţământ ale MAI; susţinerea poliţiştilor nou încadraţi prin atribuirea unei locuinţe de serviciu, precum şi acordarea de alte facilităţi.
Mircea Criste a subliniat că trebuie să se aibă în vedere instruirea corespunzătoare a poliţiştilor, dotarea lor logistică adecvată şi efectuarea de demersuri pentru ocuparea prin concurs a posturilor de conducere care în prezent sunt vacante sau ocupate de persoane împuternicite.
Avocatul Poporului trage un semnal de alarmă într-un raport special: Deficit major de personal în Poliţia Română şi dotări deficitare
Explorează subiectul
Articole Similare

109
Polițiștii au "ghicit" înșelăciunea! "Vrăjile" prin care o tânără din Buzău a rămas fără două telefoane
109

2.073
Fost procuror DNA cere arestarea premierului Ilie Bolojan și a ministrului Alexandru Nazare: plângere penală pentru „abuz în serviciu”
2.073

1.577
VIDEO Aflat în Ungaria, Marco Rubio îl avertizează elegant pe Zelenski, după ultimele reproșuri: „Nu încercăm să impunem un acord nimănui”
1.577

1.658
Eugen Tomac bate cu pumnul în masă în numele lui Nicușor Dan, pe scandalurile din coaliție: Prevederile pe reforma administrației trebuie să fie clare
1.658

1.596
Prognoza ANM pentru finele lunii februarie și Mărțișor: Temperaturile fac un salt spectaculos
1.596

1.517
Negocieri la Geneva - Kievul se află sub presiunea SUA iar Putin vrea tot Donbasul
1.517

4.386
Comasarea comunelor: soluția care poate salva bugetul sau bomba socială care poate rupe satele României?
4.386

2.802
Vicepremierul Oana Gheorghiu reia mesajul lui Ilie Bolojan: Nu ne mai permitem!
2.802

3.396
Blocaj total la negocierile de pace - Zelenski îi acuză pe americani: „Așa vedem noi prioritățile!” / UPDATE
3.396

1.818
Cine ar putea să conducă România la barajul cu Turcia, dacă Mircea Lucescu renunță la națională
1.818

3.001
Economistul Adrian Negrescu explică manevra prin care se va scădea inflația din pix: Creșterea prețului energiei nu se mai ia în calcul
3.001

2.769
"Războiul" declarațiilor pe banii pentru români: Ministrul Dragoș Pîslaru și Adrian Câciu, schimb dur de replici în scandalul sumelor din PNRR : Nu există niciun risc de blocaj financiar
2.769

4.454
Bugetarii, în pericol! Oana Gheorghiu a pus "ținta" pe companiile de stat cu pierderi: "Regulă nouă, restructurare obligatorie"
4.454
















Comentează