Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind persoanele cu dizabilităţi a fost avizat favorabil luni, cu majoritate de voturi, de comisiile de specialitate reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor potrivit Agerpres.
Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU are prevăzute în proiect credite bugetare de 4,488 milioane lei, cu 111% mai mari faţă de cele de anul trecut. Cheltuielile de personal sunt stabilite la 2,738 milioane lei (plus 107,9%), iar cheltuielile cu bunuri şi servicii la 1,5 milioane lei (plus 117,39%).
Consiliul este finanţat integral de la bugetul de stat.
Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, care a fost înfiinţat conform prevederilor Legii nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi are ca scop principal monitorizarea instituţiilor de tip rezidenţial publice sau private, destinate să servească persoanele cu dizabilităţi, precum şi spitale/secţii de psihiatrie.
Aviz favorabil pentru proiectul de buget al Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.116
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
1.116

2.927
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.927

6.276
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
6.276

44
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
44

441
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
441

408
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
408

1.003
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
1.003

1.380
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.380

2.253
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.253

49
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
49

96
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
96

838
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
838

151
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
151
















Comentează