Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unui clip video, generat cu ajutorul inteligenţei artificiale, în care un preot ar avea o divergenţă cu un jandarm, într-un lăcaş de cult. MAI subliniază că un astfel de incident nu s-a petrecut în realitate.
Un videoclip generat cu AI, în care un jandarm ar avea divergenţe cu un preot, într-o biserică, circulă online. În imagini se vede şi se aude un preot care i-ar transmite mesajul: ”Nu aici, nu în Biserica Ortodoxă! Nu ştiu cine te-a trimis, dar aici avem dragoste unii pentru alţii şi toţi pentru Domnul!”.
MAI subliniază că incidentul nu s-a petrecut, în realitate.
”În spaţiul online circulă un clip manipulat / generat cu ajutorul inteligenţei artificiale, care sugerează în mod fals un incident între un preot şi un jandarm în interiorul unei biserici. Precizăm că imaginile nu surprind un eveniment real şi nu corespund niciunei intervenţii desfăşurate de structurile noastre. Vă rugăm nu distribuiţi acest material şi verificaţi informaţiile exclusiv din surse oficiale”, este mesajul ministerului.





























Comentează