Preţurile la energie în Europa au doborât record după record încă înainte de venirea iernii şi această criză se va agrava pe măsură ce temperaturile vor începe să scadă, transmit Bloomberg și Agerpres. Luna trecută creşterea preţurilor la electricitate a forţat unele companii britanice să îşi reducă producţia şi să solicite ajutorul statului, un exemplu la ceea ce ar putea să se întâmple în întreaga Europă tocmai în momentul în care apare o nouă variantă de coronavirus. Pentru guvernele din regiune aceasta ar putea însemna tensiuni cu ţările vecine care vor încerca să îşi asigure aprovizionarea proprie, iar pentru gospodării ar putea însemna o situaţie în care li se cere să consume mai puţină energie şi chiar să se pregătească pentru întreruperi în aprovizionare.
Problema este că nu se întrevede nicio soluţie dinspre partea de ofertă, având în vedere că exportatorii precum Rusia livrează doar ceea ce dispun în prezent, iar Qatarul spune că produce la capacitate maximă. În acest condiţii, industria energetică este nevoită să se bazeze pe "distrugerea cererii", susţine Fabian Roenningen, analist la Rysted Energy.
"Am văzut deja acest lucru în ultimele luni şi, în multe industrii, cel mai probabil va continua şi se va agrava. În condiţiile actuale de pe piaţă pentru mulţi jucători nu este profitabil să opereze", apreciază Roenningen.
Pentru Franţa, a doua mare economie a Europei, riscurile sunt deosebit de mari. Posibilitatea unui val de ger în ianuarie şi februarie creează un motiv de îngrijorare pentru operatorul reţelei naţionale de transport a energiei electrice. Disponibilitatea centralelor nucleare, coloana vertebrală a sistemului energetic naţional din Franţa, este una redusă după ce pandemia a amânat lucrările de mentenanţă la unele reactoare, a subliniat operatorul într-un raport publicat săptămâna aceasta.
Preţurile la electricitate sunt deja la un nivel apropiat de record pe măsură ce un val de frig se apropie de Franţa şi este aşteptat să se extindă luni, când cererea de electricitate va creşte odată cu începutul săptămânii de lucru.
Iarna trecută operatorul de reţea a cerut gospodăriilor să utilizeze mai puţină electricitate în momentele de vârf şi de asemenea a activat unele clauze de diminuare a cererii din contractele încheiate cu producătorii, atunci când situaţia s-a agravat. Următorul pas ar fi reducerea tensiunii de-a lungul reţelei şi, în ultimă instanţă, ar recurge la introducerea unor întreruperi în aprovizionare de până la două ore pentru fiecare regiune. Toate acestea însă ar avea loc înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.
Franţa este şi un important exportator de electricitate în ţările vecine, ceea ce înseamnă că efectele unei eventuale crize s-ar resimţi şi în Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie. Potrivit analiştilor, luni cererea maximă de electricitate ar putea ajunge la 79,6 Gigawaţi, sub recordul de 102 Gigawaţi atins în luna februarie 2012.
Însă situaţia de la începutul sezonului de iarnă actual este agravată de creşterea explozivă a preţului gazelor naturale. Stocurile de gaze naturale sunt la un nivel mai redus decât de obicei şi se epuizează mai rapid. Analiştii au avertizat că depozitele de gaze ar putea să coboare la zero în iarna aceasta dacă temperaturile reduse vor stimula cererea.
În aceste situaţii întreruperile în aprovizionare sunt posibile, avertizează Jeremy Weir, director general la firma elveţiană de trading cu materii prime Trafigura Group.
"Dacă temperaturile în Europa vor fi extrem de reduse nu va exista o soluţie uşoară pe partea de ofertă, va fi nevoie de o soluţie pe partea de cerere", susţine şi Adam Lewis, partener la firma de trading Hartree Partners LP.
Pe partea de ofertă, crucială va fi următoarea mutare a Rusiei. Preşedintele Vladimir Putin a semnalat că va ajuta Europa cu mai multe livrări pentru a stabiliza piaţa, dar deşi livrările ruseşti şi-au revenit după un început modest în noiembrie, eele sunt totuşi inferioare comparativ cu cele de anul trecut. Cât de multe gaze va trimite Rusia în luna decembrie Europei rămâne un mister şi mai mare.
Uniunea Europeană dispune de un aşa numit principiu al solidarităţii care ar trebui să împiedice orice stat să blocheze exporturile de electricitate şi gaze şi să lase alt stat membru să se confrunte cu dificultăţi în aprovizionare, în special când este vorba de consumatorii casnici. Însă această solidaritate nu a fost testată niciodată într-o situaţie de criză de amploare. În luna februarie 2018 când un val de frig, denumit "Beast from the East", a lovit Europa a fost aproape de finalul sezonului de încălzire. În acest an este posibil ca şi un fenomen meteo mai puţin sever să aibă un impact similar.
"Asta arată cât de expusă este sistemul energetic european la volatilitatea preţurilor materiilor prime. Pe termen scurt, nu putem face mare lucru", spune Fabian Roenningen.
Avertisment îngrijorător: Criza energetică din Europa se va agrava odată cu venirea iernii
Articole Similare

0
SUA: Exporturile de soia rămân sub nivelurile prognozate
0

4
Activele nete ale fondurilor de investiţii au crescut în luna noiembrie cu 3,2%
4

598
'O lovitură directă dată economiei' - proiectul OUG pentru lucrătorii străini provoacă revoltă în piață. Guvernul, somat să îl retragă sau să îl rescrie integral
598

447
Garda de Mediu anunță cel mai dur an de controale: sancțiuni record, mai mulți comisari pe teren și prima confiscare pe baza imaginilor cu drona. Care este obiectivul pentru 2026
447

604
FOTO Val de controale ANPC înainte de Revelion în zonele turistice: ce au descoperit comisarii. Amenzi pe bandă rulantă și activitate oprită la 8 unități
604

1.065
Taxe mai mari în 2026: impozitele pe clădiri cresc puternic în Argeș, majorări aprobate și în Neamț
1.065

2.672
Bolojan refuză să crească ajutorul pentru invalizii și văduvele de război deși impactul bugetar se ridica la aproximativ 9.000 de lei
2.672

7.414
Ministrul Economiei prezintă dovezile în privința șefei sale de cabinet: „Are cazier curat, fiind reabilitată din 2020!”
7.414

62
Analiza: Economia României în 2025 – creștere de 0,7% și un deficit bugetar care scade lent
62

6.130
Tranzacția finalului de an în România! Antreprenorul Dorinel Umbrărescu a pus mâna pe ArcelorMittal Hunedoara
6.130

501
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
501

5.124
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
5.124

146
Hyundai rămâne pe dinafară: fabrica din Rusia, pierdută pe fondul războiului, iar opțiunea de revenire stă să expire
146

















Comentează