Un incendiu masiv care a mistuit săptămâna trecută aproape 800 de clădiri din California şi a ars duminică alţi 56.000 de acri (22.600 de hectare) de teren se îndreaptă către aşezările pitoreşti de pe coastă, informează luni Reuters, scrie agerpres.ro.
Incendiul Thomas, cel mai grav dintre cele şase incendii importante care au izbucnit săptămâna trecută în California de Sud - considerat al cincilea cel mai important eveniment de acest gen din acest stat începând din 1932 - a ars 230.000 de acri (570.000 de hectare), mai mult decât suprafaţa New York City, precizează Reuters. 790 de case şi structuri au fost distruse, iar 90.000 de locuinţe şi clădiri de birouri au rămas fără energie electrică.
Combinaţia vântului uscat sezonier Santa Ana şi terenul greu accesibil din zona montană care traversează comitatele Santa Barbara şi Ventura au îngreunat eforturile pompierilor, iar autorităţile au declarat că incendiul Thomas era izolat, duminică seara, doar în proporţie de 10% faţă de 15% cât fusese în dimineaţa aceleiaşi zile.
Pompierii au declarat, însă, că odată cu lăsarea întunericului, intensitatea vântului uscat Santa Ana nu mai este atât de mare cum se prognozase, iar echipajele de intervenţie au reuşit să facă progrese în realizarea unor linii de control între flăcări şi aşezările Montecito şi Carpinteria.
''Este un foc ameninţător, însă avem mulţi oameni care intervin vigilent pentru a ţine (flăcările) sub control'', a declarat şeriful din comitatul Santa Barbara, Bill Brown, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută duminică seara.
Circa 5.000 de locuitori din cele două comunităţi aflate în apropiere de Santa Barbara şi la circa 160 km nord-vest de Los Angeles sunt în continuare evacuaţi.
Aproximativ 15.000 de locuinţe sunt considerate în pericol.
Incendiile care ard în California de Sud au determinat distrugerea a circa 1.000 de clădiri şi evacuarea a peste 200.000 de persoane. Printre acestea se numără şi locuitori din Montecito, una dintre cele mai înstărite enclave în care trăiesc numeroase celebrităţi precum Oprah Winfrey.
Emmy Leikin, o compozitoare câştigătoare a unui premiu Emmy, care a primit ordin de evacuare duminică la ora 9:00, a declarat că şi-a părăsit casa din Montecito doar cu telefonul mobil, medicamente, ochelari şi câteva mere. Leikin, în vârstă de 74 de ani, a precizat că nu ştie în ce stare se află locuinţa şi bunurile sale, însă ''nimic din toate acestea nu are vreo însemnătate când în joc se află siguranţa''.
Incendiile care au izbucnit lunea trecută au crescut în intensitate devenind unul dintre cele mai distructive evenimente de acest gen din ultimul deceniu în California de Sud, însă sunt departe de a fi la fel de mortale precum focul care a cuprins în octombrie ţinutul viticol in California de Nord şi în care şi-au pierdut viaţa peste 40 de persoane.
Săptămâna trecută o persoană a fost declarată decedată - o femeie în vârstă de 70 de ani care a murit miercuri într-un accident de maşină în timp ce încerca să fugă din calea flăcărilor din comitatul Ventura.
Nenumăraţi cai au decedat din cauza incendiilor, inclusiv 46 din cadrul unui centru ecvestru din comitatul San Diego.
Atât locuitorii cât şi pompierii au fost alarmaţi de viteza cu care s-au răspândit flăcările care au ajuns până în centrul unor oraşe precum Ventura, precizează sursa citată.
Alte incendii, din comitatele San Diego şi Los Angeles, au fost în mare parte izolate de câteva mii de pompieri care au intervenit. Incendiile Creek şi Rye din comitatul Los Angeles fuseseră izolate în proporţie de 90% până duminică dimineaţa, conform informaţiilor autorităţilor, în timp ce incendiul Skirball din cartierul Bel Air din Los Angeles a fost 75% izolat. De asemenea, la nord de San Diego, incendiul Lilac de 1.660 de hectare a fost izolat în proporţie de 75% până duminică, iar majoritatea ordinelor de evacuare au fost suspendate.
Preşedintele american Donald Trump a declarat, vineri, stare de urgenţă în California.
Avertisment: Incendiul din California se îndreaptă către aşezările pitoreşti de pe coastă
Explorează subiectul
Articole Similare

369
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
369

2.308
Semnal pe final de an transmis de SUA pentru România: angajamentul luat de administrația Trump
2.308

4.765
VIDEO „Moarte dictatorului” - Protestele degenerează în Iran: Teheranul e sub asediul manifestanților și a forțelor de ordine / Manifetațiile de stradă se extind în țară
4.765

2.466
Cât sunt de dispuși ucrainenii să facă concesii pentru a pune capăt războiului: 'Să ne oprim cu ce avem'
2.466

3.997
VIDEO Zelenski nu se lasă în fața lui Trump și a lui Putin: „Nu putem pur și simplu să ne retragem din teritoriile noastre!”
3.997

99
VIDEO Belarusul prezintă o înregistrare video cu presupusa desfăşurare pe teritoriul său a rachetelor ruseşti cu capacitate nucleară Oreşnik
99

487
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
487

83
FOTO Liderul nord-coreean Kim Jong Un apreciază că noile sale lansatoare de rachete pot „anihila inamicul”
83

2.017
China pune piciorul în prag: e prima țară care reglementează Inteligența Artificială / Risc de sinucidere sau automutilare
2.017

28.294
Un robot dispărut în Antarctica s-a întors cu date terifiante
28.294

83
SUA apără la ONU dreptul Israelului de a recunoaşte Somaliland,comparând situaţia cu recunoaşterea Palestinei de către numeroase ţări
83

7.334
VIDEO Arabia Saudită și aliații au atacat Yemenul: stare de urgență declanșată în țară / Blocadă maritimă, aeriană şi terestră
7.334

3.541
O tradiție de 400 de ani se încheie pe 30 decembrie: o țară europeană spune adio scrisorilor clasice. Mii de locuri de muncă dispar
3.541

















Comentează