CFR Călători poate fi dusă către faliment prin nepăsarea statului român, care nu a înţeles în ultimii 20 de ani să aloce bani pentru investiţii, mai ales că din decembrie 2023, CFR SA şi Autoritatea de Reformă Feroviară nu mai au voie să atribuie secţiile de circulaţie şi traseele decât prin licitaţie, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.
"Uniunea Europeană impune liberalizarea atribuirii secţiilor de circulaţie, nu a circulaţiei trenurilor de călători - pentru că avem mai mulţi operatori în piaţa de transport de călători, deci ea este liberalizată - dar din 2023, din luna decembrie, CFR SA şi Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea de Reformă Feroviară, nu mai au voie să dea secţiile de circulaţie şi traseele decât prin licitaţie. Gândiţi-vă ce se întâmplă în situaţia actuală! CFR Călători, neavând dotări tehnice, şi nici ceilalţi cinci operatori pe care îi avem cu capital autohton românesc, nu va avea capacitatea să se bată cu marile multinaţionale care vor veni la licitaţie. Şi aici dau exemplul Germaniei, Austriei, Italiei, Franţei, Spaniei. Toţi aceşti mari operatori, care sunt susţinuţi masiv de statele respective, s-au autorizat deja şi licenţiat la entităţi recunoscute din UE şi atunci CFR Călători va fi spulberată. Neavând dotare tehnică, va fi eliminată din licitaţiile de serviciu public", a spus Măntescu.
El a precizat că, în ciuda infrastructurii feroviare proaste din România, companiile străine de transport feroviar vor fi interesate să opereze pentru că vor licita culoarele modernizate şi, odată câştigate, pe acestea nu va mai avea voie să circule un alt operator cu nicio trasă, astfel că CFR Călători, cu materialul său rulant vechi, ar putea să acopere doar linii secundare, din care nu-şi va scoate veniturile necesare să supravieţuiască.
"Vor fi interesaţi (să opereze în România - n. r.) pentru că e de ajuns să ia magistralele principale, să ia culoarul modernizat Bucureşti - Constanţa, Bucureşti - Curtici. În momentul în care ei le-au câştigat, nu mai are voie să circule niciun operator cu nicio trasă pe culoarul respectiv şi, astfel, te-a blocat, iar tu, ca societate a statului român, vei circula pe secţii secundare unde nu vei produce venituri ca să supravieţuieşti. De aceea spun că CFR Călători poate fi dusă către faliment prin această nepăsare a statului român, aşa cum s-a întâmplat cu CFR Marfă. Aţi văzut auditul Curţii de Conturi: spune că principalii vinovaţi sunt ministerul şi managementul care s-a perindat la conducerea lui CFR Marfă", a explicat liderul sindical.
În acest context, el a făcut referire la locomotivele foarte vechi pe care le are CFR Călători, care s-au confruntat aproape zilnic cu probleme, în ultimul timp.
"Locomotivele sunt toate foarte îmbătrânite. Cam 70 şi ceva - 80% nu au reparaţiile mari efectuate. Înainte se făceau reparaţii generale şi reparaţii capitale. La aceste reparaţii mari se înlocuiesc anumite agregate, inclusiv cablajele de pe ele. Nefiind făcute aceste reparaţii mari, nu au fost înlocuite aceste cablaje, unele s-au 'copt', s-au deteriorat şi, la o utilizare acum şi cu o suprapunere cu temperaturi foarte mari în atmosferă - pe locomotive se degajă 70-80 de grade în sala maşinilor - atunci este normal, zic eu, să avem astfel de evenimente nedorite, adică începuturi de incendii şi poate chiar incendii cu distrugerea în întregime a locomotivei. Vinovăţia aparţine statului român, care nu a înţeles în ultimii 20 de ani, şi în special din 2010 încoace, să aloce bani pentru investiţii la CFR Călători, pentru că aici este problema cea mai mare. La CFR Marfă, şi acelea sunt la fel, dar s-au mai făcut cât de cât reparaţii mari. Cel puţin, până în 2005-2006 nu exista să nu se ţină de program cu reparaţiile. Şi în continuare s-au reparat la Marfă. Ele arată un pic mai bine decât cele de la CFR Călători", a spus Iulian Măntescu.
Sindicalistul a subliniat că motivul principal pentru situaţia în care se află materialul rulant al operatorului de stat este lipsa de finanţare, subvenţia către CFR Călători fiind redusă anul acesta cu circa 180 de milioane de lei.
"Anul acesta le-au tăiat faţă de anul trecut din subvenţie 180 de milioane de lei. 180 de milioane poate erau banii care se alocau pentru reparaţii, modernizări locomotive şi vagoane. În momentul în care ai bani mai puţini de la salarii nu poţi să tai, de la motorină nu poţi să tai, că nu mai circulă, de la electricitate la fel, se opreşte furnizarea energiei electrice, şi atunci de unde tai? Tai de la reparaţii şi de la modernizări", susţine acesta.
Întrebat dacă neaprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli ar putea constitui un motiv pentru această situaţie, Măntescu a răspuns: "Chiar dacă se aproba, tot aici era, pentru că bugetul oricum este cu 180 de milioane de lei mai mic de la bugetul de stat".
"Chiar dacă nu ai buget poţi cheltui 1/12 faţă de anul precedent. CFR Călători cheltuia mai mult decât ar fi fost veniturile şi avea probleme în semestrul 2, în sensul că trebuia să facă într-un fel să echilibreze bugetul. Nu ăsta e motivul principal, dar nu-i nici normal ca în luna august să nu ai buget. Am mai trecut printr-o perioadă asemănătoare - 2008-2009-2010, trei ani consecutivi în care societăţile pe calea ferată nu au avut bugetele aprobate. Ne întoarcem în timp, nu ştiu ce se întâmplă. Aici, ministrul Finanţelor, dar şi premierul trebuie să înţeleagă că până la urmă sunt societăţile statului român, iar dacă ei nu-şi fac datoria faţă de aceste societăţi CFR Călători va ajunge în aceeaşi situaţie ca CFR Marfă, în pragul falimentului", a avertizat preşedintele FML.
Avertisment dur pentru premierul Florin Cîțu: 'CFR Călători va ajunge în aceeaşi situaţie ca CFR Marfă, în pragul falimentului'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

709
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
709

76
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
76

1.299
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.299

63
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
63

31
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
31

28
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
28

58
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
58

60
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
60

137
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
137

121
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
121

64
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
64

165
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
165

3.841
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.841
















Comentează