Ministerul Agriculturii urmează să demareze, în 16 octombrie, achitarea avansului pentru plăţile directe finanţate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027.
"MADR este pregătit să demareze plata avansului pentru plăţile directe începând cu data de 16 octombrie, în acest sens fiind publicat în transparenţă decizională pe site-ul instituţiei proiectul de Ordin pentru aprobarea în anul 2024 a realocării sumelor şi stabilirea condiţiilor de acordare a avansului pentru plăţile directe finanţate din FEGA, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027. Prin demararea plăţilor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la data stabilită, MADR îşi propune să asigure astfel capitalul financiar necesar pentru a permite beneficiarilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi program de dezvoltare pe termen scurt, în condiţii de predictibilitate a nivelului sumelor pe care urmează să le primească", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Nivelul avansului este prevăzut la 70% din cuantumul plăţii, urmând a fi acordat pentru următoarele intervenţii aferente plăţilor directe din Planul strategic PAC 2023 - 2027: PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii (BISS); PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii (CRISS); PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri; PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil; PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiţionale); PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere şi hameişti; PD-21 Sprijin cuplat pentru venit - vaci de lapte; PD-22 Sprijin cuplat pentru venit - carne de vită; PD-23 Sprijin cuplat pentru venit - bivoliţe de lapte; PD-24 Sprijin cuplat pentru venit - ovine-caprine.
Cuantumul maxim planificat per hectar în cazul PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiţionale) este de 98,80 euro/ha, pentru PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere şi hameişti, de 102,60 euro/ha, iar în cazul PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil nivelul este stabilit la 69,76 euro/ha, prin redistribuirea fondurilor rămase disponibile în cadrul PD-05 şi PD-06.
În cazul intervenţiilor PD-01, PD-02 şi PD-03, valoarea cuantumului per hectar la care se raportează nivelul avansului ia în calcul raportarea alocării financiare disponibile la suprafeţele solicitate pentru plată în anul 2024, rezultând un cuantum maxim de 96,39 euro/ha pentru PD-01, 52,34 euro/ha pentru PD-02 şi 42,47 euro/ha pentru PD-03.
Totodată, proiectul de ordin vizează aprobarea procentului maxim al avansului şi cuantumul per cap animal la care se raportează acesta, pentru sprijinul cuplat din sectorul zootehnic. Astfel, cuantumurile maxime propuse sunt de 296,12 euro/cap în cazul PD-21, 190,82 euro/cap pentru PD-22, 160 euro/cap pentru PD-23, respectiv 12,54 euro/cap în cazul PD-24, se mai arată în comunicat.
Avansul pentru plăţile directe destinate agricultorilor se va achita din 16 octombrie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

775
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
775

25
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
25

39
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
39

659
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
659

48
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
48

41
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
41

22
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
22

2.698
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.698

3.019
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.019

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

40
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
40

2.392
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.392
















Comentează