UDMR a elaborat un proiect de lege care prevede ca autovehiculele de transport marfă cu o capacitate maximă autorizată mai mare de 2,4 tone să fie scutite de taxa de drumuri şi poduri, facilitând, astfel, funcţionarea companiilor de transporturi în perioada pandemiei potrivit Agerpres.
Proiectul mai prevede ca Trezoreria de Stat să acorde împrumuturi fără dobândă pentru încheierea lucrărilor de investiţii, în cazul în care administraţiile locale sau instituţiile de stat se află în incapacitatea de a putea plăti investiţiile deja începute.
Proiectul pentru acordarea de facilităţi în domeniile transporturilor de mărfuri şi construcţiilor a fost elaborat de deputaţii UDMR Benedek Zacharie, Bende Sandor şi Kulcsar-Terza Jozsef.
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Benedek Zacharie, a afirmat că aceste măsuri sunt necesare, deoarece, în prezent, nicio ordonanţă guvernamentală nu susţine eficient sectoarele de transport marfă şi de construcţii.
"Sunt necesare măsuri pentru a ajuta transportul de marfă, deoarece serviciile oferite de acest sector sunt indispensabile în perioada pandemiei. Astfel, dacă va fi eliminată taxa pentru drumuri şi poduri, aceste companii vor fi scutite de o povară în plus, în această perioadă dificilă", a declarat Benedek Zacharie, conform unui comunicat al UDMR transmis vineri.
Deputatul UDMR s-a referit şi la reglementarea din proiect care vizează sprijinirea industriei construcţiilor.
"Concluzia în urma crizei din anul 2008 a fost aceea că Guvernul de atunci a neglijat capitolul de investiţii publice. Proiectul de lege al UDMR ar oferi o soluţie parţială pentru evitarea acestui neajuns: solicităm ca Trezoreria de Stat să acorde împrumuturi fără dobândă pentru încheierea lucrărilor respective, în cazul în care o administraţie locală sau o altă instituţie de stat se află în incapacitatea de a putea plăti investiţiile deja începute. Ulterior, administraţia locală va avea la dispoziţie 15 zile pentru plata facturii", a adăugat Benedek Zacharie.
Benedek Zacharie a precizat că Uniunea a solicitat dezbaterea în procedură de urgenţă a acestui proiect de lege, înregistrat la Parlament în 9 aprilie, mai menţionează sursa citată.
Potrivit prevederilor proiectului, "se scutesc temporar de la plata tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere prevăzute de ordonanţa Guvernului 15/2002(...) vehiculele de transport marfă şi vehiculele mixte, transporturile de marfă de orice categorie, cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone". Scutirea se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la 31 decembrie 2020, ora 24.00.
De asemenea, proiectul mai prevede că, "prin derogare de la prevederile articolului 3 din legea 238/2019, pe perioada de la data instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României până la 31 decembrie 2020 se înfiinţează mecanismul de decontare a facturilor aferente lucrărilor de investiţii aflate în derulare, indiferent de modul de finanţare a lucrărilor prin credite rambursabile sau finanţare prin fonduri nerambursabile prin Trezoreria statului".
"Instituţiile publice locale (...), precum şi companii sau societăţi naţionale cu capital integral de stat care sunt părţi în contractele de investiţii, respectiv finanţatori sau beneficiari, pot solicita Ministerului Finanţelor Publice acordarea de împrumuturi din venituri rezultate din privatizare pentru plata facturilor scadente reprezentând lucrări executate", mai prevede proiectul.
Autovehiculele transport marfă de peste 2,4 tone, scutite de taxa de drumuri şi poduri (UDMR)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

567
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
567

11
Revolut, amendată cu peste 11 milioane de euro în Italia pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane
11

25
Studiu HORA: 98% dintre restaurantele din România vor să colaboreze cu producători locali
25

1.006
Mugur Isărescu intervine după explozia prețului la carburanți: Cam acesta este rolul nostru aici
1.006

18
Raport: Țările din Europa Centrală și de Est depind în proporție de 57% de importurile de energie
18

31
Lufthansa face primul pas pentru preluarea unei părți din TAP
31

1.894
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.894

24
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
24

1.502
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.502

138
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
138

1.859
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
1.859

22
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
22

1.622
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.622
















Comentează