Autorităţile sanitare din Japonia au aprobat miercuri administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19, limitată în principiu persoanelor cu vârsta peste 60 de ani şi persoanelor aflate în evidenţă cu boli cronice, relatează EFE, citat de Agerpres.
Vaccinurile folosite pentru al doilea booster vor fi cele de la Pfizer şi Moderna, singurele care au aprobare ca doză de întărire în această ţară. De asemenea, vor putea primi a patra doză şi acele persoane care au depăşit cinci luni de la cea de-a treia vaccinare anti-COVID-19.
Ministerul Sănătăţii, care nu a precizat când va începe administrarea celei de-a patra doze de vaccin, nu elimină posibilitatea de a extinde pe viitor categoria de vârstă pentru administrarea noii doze.
Peste 65,6 milioane de persoane, reprezentând 51,8 % din populaţia japoneză, a primit până marţi cele trei doze de vaccin anti-COVID-19, potrivit ultimelor date oficiale disponibile.
Procentul se ridică la 80,1 % din populaţie, în cazul vaccinării cu schema completă.
În ce priveşte persoanele de peste 65 de ani, peste 31 de milioane de persoane au primit până marţi cele trei doze de vaccin anti-COVID-19, reprezentând 87,2 % din această categorie de vârstă din această ţară.
Autorităţile sanitare din Japonia au aprobat cea de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19
București
15°C
Articole Similare

145
Fostul ministru al Sănătăţii, după decizia în cazul Pfizer: România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse
145

5.501
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
5.501

75
Avertisment dur: sistemul de sănătate a fost gândit pentru o altă Românie
75

101
Studiu: Supraviețuitorii unui infarct ar putea să nu aibă nevoie de betablocante pe viață
101

34
Directorul general OMS: Trebuie să trecem de la tratament la prevenție
34

28
Ministrul Sănătății: România nu este mult sub media UE la numărul de medici
28

35
Rogobete: În ultimii patru ani s-au investit în infrastructura sistemului de sănătate peste 12 miliarde de lei
35

146
Descoperire care schimbă tot: cum reușesc tumorile să evite tratamentul
146

80
Diagnosticul tardiv, o problemă majoră în România: peste jumătate dintre pacienții cu mielom multiplu ajung la medic în fază avansată
80

36
Horaţiu Suciu: La momentul când PNRR-ul se termină, noul Institut al Inimii din Târgu Mureş va fi gata
36

68
Serviciul de Sănătate din Anglia va oferi medicamente pentru slăbit la peste 1 milion de persoane
68

61
Ministerul Sănătății lansează un spot despre recunoașterea AVC
61

95
Inflamația cronică, ”epidemia tăcută” care afectează sănătatea fizică și mintală
95
















Comentează