Autorităţile din Taiwan au anunţat deschiderea unei anchete care vizează o patinatoare de viteză din delegaţia care a participat la JO 2022 şi care ar putea fi sancţionată după ce a fost filmată purtând un combinezon al Chinei, în timpul unui antrenament, cu puţin timp înaintea competiţiei de la Beijing, informează AFP, citat de Agerpres.
"Sportivii din echipa naţională trebuie să protejeze demnitatea şi onoarea ţării noastre", a declarat luni prim-ministrul Su Tseng-Chang, confirmând existenţa unei anchete asupra patinatoarei Huang Yu-Ting, purtătoarea de drapel a Taiwanului la Jocurilor Olimpice de la Beijing, care tocmai s-au încheiat.
"Conduita sa a fost extrem de inadecvată şi nu a răspuns aşteptărilor publicului", a adăugat premierul.
Sportiva a generat un scandal la sfârşitul lunii ianuarie, prin publicarea unui videoclip în care se antrena echipată într-un combinezon oficial al echipei naţionale a Chinei. Ea a retras videoclipul după o avalanşă de critici, explicând că o amică din China i-a dăruit combinezonul respectiv, pe care l-a purtat "din prietenie".
O mică delegaţie de patru sportivi taiwanezi a participat la Jocurile Olimpice de iarnă 20022, sub culorile "Taipeiului Chinezesc", denumirea Taiwanului în competiţiile internaţionale, într-un moment în care relaţiile dintre Taiwan şi China sunt la cel mai scăzut nivel de ani de zile.
Taiwan şi China continentală sunt guvernate separat de când comuniştii au preluat puterea la Beijing, în 1949, iar guvernul naţionalist a fugit în Taiwan. Regimul comunist de la Beijing consideră insula ca fiind una dintre provinciile sale destinate să se întoarcă la patria-mamă, chiar şi cu forţa, dacă va fi necesar.
Spre sfârşitul Jocurilor Olimpice, un oficial taiwanez a spus că patinatoarea va fi anchetată şi va primi "pedeapsa corespunzătoare".
Huang Yu-Ting a atras deja critici când a spus într-un interviu acordat presei chineze că se simte "ca acasă" la Beijing. "Sportul trebuie să fie doar sport. În sport nu facem distincţie între naţionalităţi", a scris ea pe pagina sa de Facebook, care a dispărut de atunci.
Relaţiile Taiwanului cu autorităţile de la Beijing au fost îngheţate după venirea la putere a preşedintelui Tsai Ing-Wen, în anul 2016, acesta considerând că insula este o naţiune suverană şi nu parte a Chinei.
Un număr record de avioane de luptă chineze au efectuat incursiuni în Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) din Taiwan, în ultimele luni, iar Armata Populară de Eliberare organizează în mod regulat exerciţii care simulează o invazie.
Autorităţile din Taiwan au deschis o anchetă ce o vizează pe o patinatoare din delegaţia care a participat la JO 2022, după ce a purtat un combinezon al Chinei
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

28
Ce a declarat antrenorul echipei Arsenal, Mikel Arteta, după victoria lui Arsenal în sferturile Ligii Campionilor
28

319
'Generația de Suflet', mesaje emoționante după moartea lui Mircea Lucescu: 'Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului! Drum lin, Domn Profesor!'
319

41
Ioan Andone: 'Cred că fotbalul l-a omorât pe Mircea Lucescu'
41

95
Diego Simeone, dezvăluiri după ce a aflat că Mircea Lucescu a murit. Argentinianul avea o relație apropiată cu fostul său antrenor
95

129
Real Madrid, comunicatul emis la meciul cu Bayern, după moartea lui Mircea Lucescu
129

76
Rinat Ahmetov, după moartea lui Mircea Lucescu: Mulțumesc pentru tot, dragă Mister
76

131
FRF, decizie după moartea lui Mircea Lucescu: Suspendat pe o perioadă nedeterminată
131

95
PAOK Salonic, alături de antrenorul Răzvan Lucescu după decesul tatălui său
95

19
Lucescu was not only coach, but also ambassador of friendship between Turkey and Romania
19

49
Ambasada turcă la Bucureşti: Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci şi un ambasador al prieteniei dintre Turcia şi România
49

35
MAI după decesul lui Mircea Lucescu: Un om care a inspirat generații întregi
35

47
Mesajul președintelui FIFA, Gianni Infantino, la moartea lui Mircea Lucescu
47

57
Scrisoarea lui Ianis Hagi după decesul lui Mircea Lucescu
57
















Comentează