Membrul musulman al preşedinţiei tripartite din Bosnia-Herţegovina a cerut luni lansarea unei anchete cu privire la ameninţările cu moartea lansate de gruparea Statul Islamic (SI) la adresa liderilor comunităţii islamice din Bosnia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Fac apel la instituţiile relevante ale statului să nu subestimeze aceste ameninţări, să le ancheteze cu rigurozitate şi să-i susţină pe liderii religioşi", a declarat presei Bakir Izetbegovic, după ce săptămâna trecută, în ultimul număr al publicaţiei de propagandă şi de recrutare 'Rumiyah', gruparea jihadistă îi îndeamnă pe toţi susţinătorii ei să-i ucidă pe cei care 'nu se supun legilor lui Allah', însoţind acest îndemn cu o fotografie a marelui muftiu din Bosnia-Herţegovina, Husein Karazovic, şi a adjunctului său, Hussein Smajic, pe care îi consideră 'impostori ai islamului şi lideri ai comunităţii non-islamice'.
Ameninţările vor fi investigate, a subliniat şi ministrul bosniac securităţii, Dragan Mektic. Acesta a precizat că luna trecută agenţia bosniacă de informaţii OBA, în cooperare cu alte agenţii de securitate, a dejucat două tentative de atac, dar nu a dat alte detalii.
În general, musulmanii bosniaci practică o formă moderată a islamului, dar unii au adoptat o formă radicală de la militanţii străini veniţi în ţara balcanică în timpul războiului din 1992-1995 pentru a lupta alături de musulmani împotriva sârbilor ortodocşi şi a croaţilor catolici. Ulterior, o parte dintre aceştia s-au alăturat Statului Islamic în Siria şi Irak, poliţia estimând la 188 numărul musulmanilor bosniaci plecaţi în aceste ţări în ultimii patru ani, dintre care au revenit circa 50. Plecările din Bosnia şi revenirile din Siria au încetat aproape complet la începutul lui 2016, în contextul urmăririlor în instanţă lansate de autorităţi împotriva celor acuzaţi că au luat sau vor să ia parte la antrenamente pentru a deveni jihadişti.
Lansată în septembrie 2016, 'Rumiyah' este ultima publicaţie de propagandă şi de recrutare a SI. Aceasta înlocuieşte publicaţia anterioară a organizaţiei teroriste, 'Dabiq', după ce jihadiştii au pierdut controlul asupra oraşului cu acelaşi nume din nordul Siriei. Fiecare număr al revistei este publicat lunar în mediul online, fără notificări prealabile, prin intermediul unor conturi Twitter ce aparţin membrilor SI. Ulterior, acesta este distribuit şi către Facebook, Telegram sau pe bloguri.
Autorităţile din Bosnia vor ancheta ameninţările lansate de SI la adresa liderilor comunităţii islamice
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

181
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
181

748
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
748

249
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
249

1.057
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.057

1.165
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.165

1.307
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.307

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.013
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.013

431
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
431

990
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
990

2.182
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.182

2.638
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.638

1.276
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.276
















Comentează