Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a amânat eliberarea autorizaţiilor necesare pentru construcţia a două noi reactoare la centrala atomică de la Paks, solicitând informaţii suplimentare din partea companiei care se ocupă de acest proiect, ceea ce ar putea provoca noi întârzieri în planurile de extindere a acesteia, informează Reuters, citat de agerpres.
Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025.
Contractul acordat fără licitaţie grupului rus de stat Rosatom este dat ca exemplu al legăturilor strânse dintre premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Iniţial, proiectul a fost întârziat de o procedură îndelungată de evaluare derulată de Uniunea Europeană şi concentrată pe modalitatea de finanţare.
După o analiză a documentaţiei privind construcţia noilor unităţi, analiză care a durat 15 luni, Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria (HAEA) a decis joi să solicite informaţii suplimentare din partea companiei responsabilă de acest proiect, Paks II Atomeromu Zrt, înainte de a elibera autorizaţia.
"Pentru ca autoritatea să fie sigură că toate condiţiile sunt îndeplinite în totalitate, este nevoie de noi evaluări şi analize în unele domenii", a informat HAEA, într-un comunicat publicat pe pagina sa de internet. Fără a oferi alte detalii, HAEA a adăugat că ţine cont şi de recomandările formulate la finalul unei evaluări paralele efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
Ungaria a modificat protocoalele privind securitatea nucleară pentru a permite ca unele lucrări să poată demara înainte ca întregul proiect de extindere a centralei nucleare de la Paks să primească aprobarea autorităţii de reglementare. Impactul ultimei decizii a HAEA asupra lucrărilor de construcţie nu este clar deocamdată, deoarece proiectul este încă într-o fază preliminară, iar recent Rusia şi Ungaria au convenit să amâne plăţile pentru o perioadă de cinci ani.
În virtutea acordului semnat în 2014 între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.
Autoritatea pentru Energie Atomică din Ungaria a amânat eliberarea autorizaţiilor necesare pentru construcţia de noi reactoare la centrala Paks
București
22°C
Articole Similare

5
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
5

27
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
31

2.913
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
2.913

62
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
62

82
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
82

60
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
60

53
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
53

2.873
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.873

3.394
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.394

3.785
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.785

3.167
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.167

2.718
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.718
















Comentează