Autoritatea palestiniană a anunţat duminică instituirea interdicţiei de deplasare pe timpul nopţii şi în weekend timp de două săptămâni pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus după o creştere a numărului de infectări, transmite AFP preluat de agerpres.
'Deplasările vor fi interzise în toate zilele între orele 20.00 şi 06.00, în toate guvernoratele', precum şi de joi seara până duminică dimineaţa, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului palestinian, Ibrahim Melhem, într-o conferinţă de presă.
Totuşi, pentru principalele oraşe - Ramallah, Hebron, Nablus şi Betleem -, interdicţia va fi totală de duminică seara până joi seara, a indicat el.
Doar farmaciile şi brutăriile vor fi autorizate să funcţioneze în cele două săptămâni.
'Este strict interzisă organizarea de nunţi, funeralii şi sărbători', a mai spus purtătorul de cuvânt, precizând că palestinienilor le este 'strict interzis' să meargă la muncă în coloniile israeliene din Cisiordania.
Ministerul Sănătăţii a raportat oficial peste 6.150 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 33 de decese, conform bilanţului comunicat duminică.
Deciziile Autorităţii palestiniene se aplică doar sectoarelor aflate sub control palestinian în Cisiordania, teritoriu ocupat din 1967 de Israel, care controlează toate punctele de intrare.
În Israel, autorităţile au recenzat peste 38.600 de cazuri de infectare şi mai mult de 360 de decese.
Autoritatea palestiniană instituie interdicţia de deplasare din cauza intensificării pandemiei de coronavirus
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

47
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
47

328
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
328

736
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
736

49
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
49

1.933
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
1.933

1.436
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.436

1.870
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.870

4.627
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.627

1.117
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.117

954
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
954

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.380
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.380

3.207
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.207
















Comentează