Viena şi Budapesta au angajat negocieri tensionate privind soarta a mii de migranţi pe care Austria vrea să-i trimită înapoi în Ungaria, care refuză, relatează AFP.
"Este clar că Ungaria nu trebuie să-i ia înapoi pe aceşti migranţi", a declarat joi ministrul ungar al apărării Istvan Simicsko într-o conferinţă de presă la Budapesta alături de omologul său austriac Hans Peter Doskozil.
"Pentru a-i lua înapoi, ar fi trebuit ca ei să-şi înceapă deplasarea aici. Dar... ei au traversat mai multe ţări înainte de a ajunge în Ungaria", printre care Grecia, o altă ţară a UE, a adăugat Simicsko.
Potrivit Vienei, în medie 150 de migranţi pe zi sosesc în Austria via Ungaria în prezent.
Afluxul de migranţi în 2015 a făcut ca sistemul european de cereri de azil, cunoscut sub numele de Regulamentul de la Dublin, să devină ineficient. El stabileşte că responsabile cu procesarea cererilor de azil sunt ţările de intrare a migranţilor, de regulă Grecia şi Italia.
Multe ţări, printre care Austria, au suspendat trimiterea înapoi a migranţilor în Grecia care denunţă demult un sistem inechitabil.
Austria a suspendat de asemenea trimiterile înapoi în Ungaria, după o hotărâre judecătorească în septembrie 2015 în favoarea unei familii afgane care a descris "condiţiile inumane" din această ţară.
Dar Viena vrea să revină la această practică şi estimează acum că mii de solicitanţi de azil prezenţi pe teritoriul Austriei sunt susceptibili de a fi trimişi înapoi în Ungaria.
"Aşteptările noastre de la Ungaria sunt clare. Este o ţară membră a UE, a spaţiului Schengen şi parte a sistemului de la Dublin. Având în vedere acest cadru legal, noi estimăm că este posibilă trimiterea înapoi în Ungaria" a migranţilor, a declarat pentru AFP Karl-Heinz Grundboeck, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne austriac.
O nouă deplasare a responsabililor austrieci Ungaria este prevăzută în curând, a adăugat el.
În Ungaria, guvernul lui Viktor Orban ţine un discurs deschis ostil primirii refugiaţilor şi a ridicat garduri de sârmă ghimpată la graniţele Ungariei cu Serbia şi Croaţia.
Agenţia Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în Ungaria a denunţat în această săptămână condiţiile în care Budapesta tratează solicitanţii de azil la această frontieră.
Potrivit agenţiei, numai cincisprezece sunt admişi în fiecare zi de autorităţile ungare în "zonele de tranzit" de acces în ţară, "lăsând să sufere, zi şi noapte, sute de alţii fără nicio asistenţă la frontiera UE", aminteşte France Presse.AGERPRES
Austria vrea să trimită migranţii înapoi în Ungaria
București
7°C
Articole Similare

1.274
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.274

89
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
89

4.474
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.474

38
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
38

3.690
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.690

136
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
136

5.224
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.224

139
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
139

5.029
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
5.029

2.269
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.269

1.383
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.383

1.503
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.503

9.450
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.450
















Comentează