Peste 60.000 de koala s-au numărat printre animalele afectate de incendiile de vegetaţie devastatoare din vara 2019-2020 din Australia, conform unui raport publicat luni, citat de agenţia DPA potrivit Agerpres.
Raportul final privind impactul incendiilor de vegetaţie, realizat de organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF) din Australia, a concluzionat că în total aproape 3 miliarde de animale s-au aflat în calea incendiilor care au mistuit până la 19 milioane de hectare din sudul şi estul Australiei.
Populaţiile de koala din statele New South Wales şi Queensland erau în declin rapid înainte de incendii.
Efectele pe care le-a avut "Vara Neagră" asupra speciilor native au inclus decesul, leziunile, traumele, inhalarea de fum, stresul termic, deshidratarea şi pierderea habitatului.
Raportul a dezvăluit de asemenea că aproximativ 143 de milioane de mamifere, 2,46 miliarde de reptile, 181 de milioane de păsări şi 51 de milioane de broaşte s-au aflat în regiunile afectate de flăcări.
Cifrele au rămas neschimbate în comparaţie cu datele incluse în raportul intermediar publicat în luna iulie.
Directorul executiv al WWF Australia, Dermot O'Gorman, a declarat că cifra de aproape 3 miliarde de animale afectate este "mult peste medie".
El a anunţat că organizaţia pe care o reprezintă lucrează la un plan de "Regenerare a Australiei", care include o viziune îndrăzneaţă pentru a dubla numărul de koala din estul Australiei până în 2050".
"WWF este hotărâtă să contribuie la refacerea vieţuitoarelor sălbatice şi a habitatelor, la întinerirea comunităţilor afectate de incendiile de vegetaţie, stimularea agriculturii sustenabile şi creşterea rezistenţei ţării noastre", a spus O'Gorman.
Reprezentantul WWF Australia a precizat că numărul exemplarelor de koala afectaţi este "profund îngrijorător" pentru o specie aflată deja în dificultate.
În cadrul planului intitulat "Koalas Forever" "Koala pentru totdeauna", WWF Australia va testa însămânţarea cu seminţe de eucalipt dispersate de drone pentru crearea unor coridoare pentru koala şi, de asemenea, va înfiinţa un fond pentru încurajarea proprietarilor de terenuri să creeze zone sigure pentru koala.
Frunzele de eucalipt sunt principala sursă de hrană pentru koala, şi, prin urmare, refacerea zonei împădurite distruse în incendiile din perioada 2019-2020 este esenţială pentru supravieţuirea pe termen lung a acestor animale. Unele drone WWF pot să împrăştie până la 40.000 de seminţe pe zi.
Cel mai recent sezon al incendiilor de vegetaţie din Australia a fost unul dintre cele mai grave înregistrate vreodată, soldându-se cu moartea a 34 de persoane şi distrugerea a circa 3.000 de case, după ce mai mulţi ani de secetă au făcut ca zona împădurită să devină neobişnuit de uscată.
Australia - Peste 60.000 de koala au fost afectați de incendiile de vegetație din acest an
București
6°C
Articole Similare

106
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
106

745
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
745

1.327
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
1.327

2.233
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
2.233

10.639
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
10.639

190
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
190

1.404
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.404

1.242
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.242

1.223
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.223

78
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
78

1.996
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.996

919
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
919

2.093
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
2.093
















Comentează