Australia a raportat marţi un nivel record de infectări cu coronavirus, valul alimentat de varianta Omicron punând sub presiune spitalele aflate deja în dificultate din cauza numerosului personal obligat să se izoleze după expunerea la virus, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Deşi a ţinut sub control transmiterea coronavirusului în cea mai mare parte a pandemiei, Australia a fost copleşită de propagarea rapidă a variantei Omicron după ce autorităţile au relaxat unele restricţii odată cu atingerea unor rate ridicate de vaccinare.
Australia a raportat circa 1,1 milioane de infectări de la debutul pandemiei, însă mai mult de jumătate dintre acestea în ultimele două săptămâni, inclusiv cele aproape 86.000 de cazuri anunţate marţi, dar care nu includ raportările din două state, aşteptate mai târziu în cursul zilei.
'Există o presiune semnificativă pe sistemul nostru de sănătate', a declarat prim-ministrul statului Victoria, Daniel Andrews, într-un briefing de presă, precizând că aproximativ de 4.000 de angajaţi ai spitalelor şi 400 de la ambulanţă sunt în izolare din cauza protocoalelor epidemiologice în vigoare.
Serviciile de ambulanţă din statul Victoria au fost nevoite să declare cod roşu - când se înregistrează mai multe solicitări decât ambulanţe disponibile - timp de câteva ore în cursul nopţii de luni spre marţi, a declarat responsabila sindicală Olga Bartasek la postul ABC.
În statele Victoria şi New South Wales, unde trăiesc mai mult de jumătate din cei 25 milioane de australieni şi care au fost cele mai afectate, sunt spitalizaţi acum mai mulţi bolnavi de COVID-19 decât în orice alt moment al pandemiei.
În total, marţi erau internaţi circa 4.000 de pacienţi cu COVID-19, aproape dublu faţă de acum o săptămână.
Mai mult de 92% dintre locuitorii cu vârsta peste 16 ani sunt vaccinaţi cu două doze, iar programul de administrare a dozei booster îşi intensifică ritmul.
Numărul de pacienţi la terapie intensivă şi bilanţul deceselor sunt în creştere, marţi fiind consemnate 25 de decese, însă unele state nu au comunicat încă noile date.
Prim-ministrul Scott Morrison, confruntat cu presiuni pentru gestionarea valului Omicron într-un an electoral, a promis că va 'trece' ţara prin acest val şi intenţionează să relaxeze regulile de izolare pentru angajaţii asimptomatici din sectoare cheie, pe fondul relatărilor despre rafturi goale în supermarketuri.
Australia, copleşită de valul Omicron: 'Există o presiune semnificativă pe sistemul nostru de sănătate'
București
11°C
Articole Similare

185
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
185

344
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
344

48
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
48

611
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
611

1.356
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.356

1.291
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.291

99
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
99

2.773
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.773

1.845
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.845

2.233
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.233

5.410
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.410

1.223
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.223

1.079
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.079
















Comentează