Cercetătorii au descoperit în China două fosile ale unor mici mamifere preistorice vechi de 160 de milioane de ani care erau capabile să planeze şi să trăiască în arbori, într-un moment în care lumea era dominată de dinozauri, informează două studii publicate miercuri în revista Nature, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Aceste mamifere dispărute din Jurasic au fost cu adevărat "primele care au planat", dă asigurări Zhe-Xi Luo, profesor de biologie şi de anatomie în cadrul Universităţii din Chicago şi autor al celor două studii. "Într-un fel, sunt primele mamifere care au avut aripi", a adăugat el.
Cele două fosile, ale unor exemplare de Maiopatagium furculiferum şi Vilevolodon diplomylos, arată că mamiferele aveau membrane de piele asemănătoare cu aripile, ataşate de membre lungi inferioare şi superioare.
Mai multe caracteristici ale anatomiei lor la nivelul umerilor le-au asigurat acestor animale agilitatea necesară pentru a plana eficient de la un arbore la altul.
Fosilele au fost descoperite în formaţiunea Tiaojishan, la nord-est de Beijing. Ele au fost studiate de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Chicago şi de la Muzeul de istorie naturală din Beijing.
Una dintre fosile măsura circa 23 de centimetri lungime, iar cealaltă opt centimetri. Dinţii de Maiopatagium seamănă cu cei ai liliecilor care se hrănesc cu fructe, în timp ce dinţii de Vilevolodon semănau mai mult cu cei ai veveriţelor, potriviţi pentru consumul de seminţe.
Capacitatea de a plana a acestor mamifere le permitea acestora să ajungă la o hrană care nu era accesibilă animalelor exclusiv terestre, subliniază cercetătorii.
Abia peste 100 de milioane de ani mai târziu au apărut liliecii şi alte mamifere capabile să planeze, după dispariţia dinozaurilor.
Mamiferele au apărut cu circa 210 de milioane de ani în urmă, iar aceste fosile subliniază faptul că mamiferele timpurii nu erau cu totul dominate de dinozauri, ci aveau corpuri şi stiluri de viaţă variate. Printre ele, înotători de tipul castorilor, căţărători în copaci, animale care puteau sări sau săpa şi mici carnivore care îi mâncau pe puii de dinozauri.
"În pofida faptului că trăiau în ecosisteme dominate de dinozauri, mamiferele timpurii s-au diversificat în multe nişe ecologice. Asta înseamnă că dinozaurii nu era atât de dominanţi în peisajul Mezozoicului pe cât s-a putut crede în trecut", a spus Zhe-Xi Luo.
Cele două mamifere au trăit într-o perioadă în care mici dinozauri cu pene precum Anchiornis începeau să zboare, pe drumul evolutiv care va duce la apariţia păsărilor. De asemenea, ele trăiau alături de pterosauri, reptile care în urmă cu zeci de milioane înainte au devenit primele vertebrate care au zburat.
Era Mezozoicului se împarte în trei mari perioade: Triasic (251-200 milioane de ani), Jurasic (200-145 milioane de ani) şi Cretacic (145-65 de milioane de ani).
Au fost descoperite fosilele a două mici mamifere din Jurasic care erau capabile să planeze
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
136

705
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
705

353
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
353

2.985
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.985

59
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
59

1.699
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.699

81
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
81

129
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
129

90
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
90

66
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
66

47
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
47

27
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
27

44
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
44
















Comentează