Procesul împotriva unui marocan, presupus informator al lui Abdelhamid Abaaoud, presupus "creier" al atentatelor din 2015 de la Paris, a început marţi în Katowice, Polonia, informează agenţia de presă PAP, citată de AFP, scrie agerpres.ro.
Mourad T., deţinut în Polonia din 2016, este judecat pentru "participare la o grupare de crimă organizată cu caracter armat, organizaţia teroristă internaţională denumită Statul Islamic", din decembrie 2014 până în septembrie 2016 şi riscă opt ani de închisoare.
Procesul împotriva lui se desfăşoară într-o sală a Tribunalului din districtul Katowice, în incinta unei cazărmi a poliţiei, iar clădirea este înconjurată de un important dispozitiv de securitate.
Procesul a început prin citirea actului de acuzare de către procurorul Pawel Leks. După ce acest document a fost citit, acuzatul a negat că a făcut parte din SI, recunoscând totodată că s-a aflat în posesia unor droguri şi că a folosit documente false pentru a se deplasa pe teritoriul Europei.
Atunci când detenţia lui a fost dezvăluită la începutul lui martie de Parchet, acesta din urmă a precizat că Mourad T. (legea poloneză interzice publicarea numelui său de familie), 28 de ani, născut în Casablanca, a fost arestat la 5 septembrie 2016 în Polonia.
Acesta este primul caz de urmărire în Polonia împotriva unui colaborator direct al unui membru important al SI. Serviciile poloneze de securitate au fost puse pe urma lui de confraţi ai săi din ţări membre ale UE.
Potrivit Parchetului polonez, Mourad T. a fost "colaborator" şi "iscoadă" a lui Abdelhamid Abaaoud, presupusul creier al atentatelor din 13 noiembrie 2015, care s-au soldat cu 130 de morţi la Paris şi Saint-Denis, suburbie pariziană. Abaaoud a fost ucis de poliţia franceză la 18 noiembrie, la Saint-Denis.
Mourad T. a participat la o întâlnire cu Abaaoud la sfârşitul lui 2014 la Edirne, în Turcia, la care au luat parte şi Soufiane Amghar şi Khalid Ben Larbi, "doi terorişti ucişi la 15 ianuarie 2015 la Verviers, în Belgia".
Fotografii cu instrucţiuni pentru confecţionarea de încărcături explozive - o bombă artizanală activată de un telefon mobil - şi fotografii cu ţinte potenţiale ale unor atentate cu explozivi au fost descoperite în telefonul lui Mourad T., potrivit aceleiaşi surse.
Atentatele din 2015 de la Paris: Procesul împotriva unui presupus informator al lui Abaaoud a început în Polonia
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
0

66
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
66

1.708
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.708

2.067
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.067

69
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
69

1.739
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.739

67
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
67

190
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
190

95
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
95

24
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
24

54
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
54

38
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
38

2.087
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.087
















Comentează