Zece persoane, printre care militari, şi-au pierdut viaţa marţi în urma exploziei unei camionete la un punct de control al armatei în sudul Filipinelor, într-o regiune unde sunt active grupări islamiste, transmite AF, preluată de Agerpres.
Atentatul a fost revendicat de organizaţia Stat Islamic (SI), a cărei structură de propagandă, Amaq, a anunţat că un atac sinucigaş a ucis 15 militari la Lamitan, în sudul ţării.
Explozia a survenit în zori, după ce militari şi membri ai unei miliţii proguvernamentale au interceptat o camionetă ce urma să fie inspectată la un punct de control la intrarea în localitatea creştină Lamitan, situată pe insula Basilan, unde populaţia este majoritar musulmană, a explicat Gerry Besana, un reprezentant al armatei filipineze.
Un soldat, cinci miliţieni şi patru civili au fost ucişi, potrivit unui nou bilanţ transmis presei la Manila de purtătorul de cuvânt al armatei filipineze, Edgard Arevalo.
Şoferul camionetei, despre care se crede că era membru al grupării islamiste Abu Sayyaf, a murit în acest atentat.
Besana a adăugat că forţele guvernamentale au fost puse în stare de alertă după ce au primit informaţii conform cărora grupări înarmate au în vedere plasarea unor bombe artizanale în diferite locuri ale insulei Basilan.
Bilanţul precedent transmis de autorităţi indica cinci morţi.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rodrigo Duterte a condamnat atentatul, evocând o 'crimă de război' care i-a vizat în special pe civil.
Gruparea Stat Islamic a revendicat atentatul din Filipine
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.100
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
2.100

65
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
65

87
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
87

1.575
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.575

2.322
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.322

145
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
145

55
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
55

1.448
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.448

82
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
82

3.007
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
3.007

110
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
110

4.971
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
4.971

3.760
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.760
















Comentează