Apărarea antiaeriană irakiană a doborât marţi două drone încărcate cu explozivi care se apropiau de baza aeriană Ain al-Asad de la vest de Bagdad, unde se află forţe americane, a declarat agenţiei Reuters un oficial al coaliţiei militare internaţionale conduse de SUA, potrivit Agerpres.
În ultimele săptămâni, mai mulţi oficiali americani au avertizat că se aşteaptă la o intensificare a atacurilor împotriva forţelor Statelor Unite din Irak şi Siria, unul din motive fiind comemorarea a doi ani de la uciderea generalului iranian Qassem Suleimani. Acesta a fost atacat de o dronă, în apropierea aeroportului din Bagdad, în 3 ianuarie 2020, la ordinul preşedintelui de atunci al Statelor Unite, Donald Trump.
Un atac similar celui de marţi a fost respins luni, tot de apărarea antiaeriană a Irakului, care a doborât două drone aflate pe o traiectorie spre o bază de lângă aeroportul internaţional din Bagdad, unde sunt de asemenea staţionaţi militari americani.
Potrivit unui alt oficial al coaliţiei contactat de Reuters, coaliţia efectuat atacuri în urma unei "ameninţări iminente", după ce a observat mai multe poziţii de lansare a rachetelor în apropierea bazei militare americane Green Village din Siria. El nu a precizat din ce ţară erau forţele din cadrul coaliţiei care au atacat poziţiile respective.
Reuters reaminteşte că miliţiile susţinute de Iran au întreprins de mai multe ori acţiuni împotriva militarilor americani din Irak şi Siria. Iranul a ameninţat şi direct Statele Unite: preşedintele iranian Ebrahim Raisi a avertizat luni că Trump trebuie judecat pentru uciderea lui Suleimani, iar în caz contrar Teheranul se va răzbuna.
La Washington, Departamentul Apărării Statelor Unite a comunicat că în atacurile coaliţiei din Siria nu s-a folosit aviaţia, însă nu a dat alte detalii. "Nu sunt în măsură să dau detalii despre anumite roluri. Acestea fiind zise, continuăm să observăm ameninţări la adresa forţelor noastre din Irak şi Siria din partea unor grupări de miliţii care sunt susţinute de Iran", a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Pentagonului.
Statele Unite conduc coaliţia internaţională care luptă împotriva militanţilor Statului Islamic în Irak şi Siria, unde se află 2500, respectiv 900 de militari americani.
Atac asupra unei baze americane din Irak - Apărarea antiaeriană irakiană a doborât două drone încărcate cu explozibili
București
21°C
Articole Similare

577
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
577

13
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
13

32
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
32

38
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
38

3.919
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
3.919

64
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
64

1.161
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.161

67
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
67

19
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
19

102
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
102

39
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
39

5.834
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
5.834

122
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
122
















Comentează