O navă sub pavilion portughez a fost atacată duminică de piraţi în portul Cotonou din Golful Guineei, iar căpitanul bulgar al navei şi şapte membri de echipaj au fost răpiţi, a anunţat marţi Ministerul bulgar de Externe citat de Reuters şi BTA.
Piraţii s-au urcat pe portcontainerul Tommi Ritscher în timp ce se afla în port. Alţi 11 membri ai echipajului au fost eliberaţi, a precizat ministerul.
Un reprezentant al Ambasadei ruse în Benin şi Togo a indicat pentru TASS că între ostatici se află şi trei cetăţeni ruşi.
Compania germană care operează nava, Transeste, a afirmat marţi că 11 marinari au fost recuperaţi în siguranţă după asaltul forţelor speciale nigeriene şi benineze, dar alţi opt sunt daţi dispăruţi şi "par să fi fost răpiţi de piraţi". Proprietarul navei este o societate din Singapore, potrivit AFP.
Actele de piraterie nu sunt un lucru inedit în largul coastelor Beninului. În noiembrie, autorităţile statului vest-african cu ieşire la Atlantic au lansat o anchetă după ce piraţii au răpit nouă persoane de pe o navă sub pavilion norvegian.
Deşi pirateria este în scădere pe plan global, Golful Guineei este o zonă de risc ridicat pentru navigatori în ce priveşte răpirile şi jafurile armate, mai multe astfel de incidente fiind raportate în ultimele luni.
Atac al piraților în Golful Guineei - Opt marinari au fost răpiți
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

192
Serviciile secrete americane trag un semnal de alarmă: China ar pregăti în secret un transport de arme către Iran - CNN
192

1.130
Promisiune de tip rusesc: Putin a propus armistițiul de Paște și imediat tot el l-a încălcat cu un atac devastator al Rusiei asupra Ucrainei
1.130

1.514
Donald Trump amenință puternic Iranul, înainte de negocierile din Pakistan: Vom face totul să explodeze! Nu au nicio carte în mână, în afară de Ormuz
1.514

2.238
Donald Trump vrea să depășească Imperiul Roman și pe Napoleon Bonaparte: Construcția din SUA care va aminti de marile imperii
2.238

2.648
Alegeri decisive în Ungaria: Viktor Orban riscă să piardă puterea după 16 ani. POLITICO avertizează asupra contracandidatului Peter Magyar
2.648

2.090
VIDEO Final spectaculos pentru Artemis II: capsula Orion a revenit cu succes pe Pământ
2.090

2.549
Miza uriașă a lumii: Trump anunță redeschiderea Strâmtorii Ormuz 'în curând'. Negocieri internaționale în forță
2.549

1.925
FOTO Cum verifici dacă ouăle sunt proaspete sau stricate: testul care nu dă greș niciodată
1.925

3.182
Un lanț cunoscut de magazine, prezent și în România, deschide primul pub al companiei din Europa
3.182

1.795
Scenariu SF: Japonia vrea să construiască un inel solar în jurul Lunii care va furniza energie Pământului
1.795

4.075
Libanul în pragul unui nou război civil? - Hezbollah cere guvernului libanez să se abţină de la negocieri directe cu Israelul
4.075

2.918
Lumina albastră a ecranelor nu afectează somnul. Adevăratul motiv te va surprinde
2.918

1.788
Prințul Harry, dat în judecată pentru calomnie de fosta sa organizație caritabilă fondată în onoarea mamei sale, prințesa Diana
1.788
















Comentează