România are toate resursele - păduri, lemn, capacităţi de prelucrare, specialişti şi şcoli - pentru a intra în plutonul fruntaş al ţărilor care fac paşi importanţi pentru reducerea emisiilor de carbon în sectorul construcţiilor, consideră reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).
În acest context, forestierii reiterează programele şi măsurile propuse în documentul-program "România verde în 10 paşi", printre care se regăsesc: Programul "Construcţii din lemn" - autorităţile publice vor realiza case pasive din lemn şi vor folosi minim 10% lemn în toate construcţiile realizate din fonduri publice; Programul "Casa din lemn" - persoanele fizice vor fi sprijinite financiar să realizeze construcţii din lemn; Programul "Construcţii din lemn pentru o economie verde" - persoanele juridice vor fi sprijinite pentru a realiza sedii, spaţii tehnice, spaţii pentru comerţ şi producţie din lemn; Reducerea cotei TVA pentru lemnul utilizat în construcţii la 5%.
Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, transmis luni AGERPRES, legea europeană privind clima cere Uniunii Europene să echilibreze emisiile gazelor cu efect de seră până în anul 2050 şi, ulterior, să obţină emisii negative.
"În acest sens, sectorul construcţiilor reprezintă o provocare majoră. Conform planului de acţiune pentru economia circulară din 2020, sectorul construcţiilor este responsabil pentru peste 35% din totalul deşeurilor şi pentru 5-12% din totalul emisiilor din UE. UE arată limpede că produsele din lemn pot contribui la transformarea sectorului construcţiilor din sursă de emisii într-un absorbant de carbon. Promovarea produselor de stocare a carbonului este pe deplin compatibilă cu principiul neutralităţii tehnologice. Toate aceste informaţii apar în răspunsul scris al vicepreşedintelui CE Frans Timmermans la o întrebare a membrilor grupului italian Identitate şi Democraţie din Parlamentul European cu privire la 'Principiul neutralităţii materialelor de construcţie'", notează ASFOR.
Pe de altă parte, pe data de 20 ianuarie 2022, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) a Parlamentului European a lansat draftul raportului "O nouă strategie europeană pentru 2030 - Management durabil al pădurilor în Europa", în care se aminteşte de "adoptarea unei abordări holistice care ia în considerare multifuncţionalitatea pădurilor, inclusiv stocarea carbonului în biomasa forestieră şi produsele din lemn" şi "crearea unui cadru de reglementare care să recunoască amprenta de carbon mai mică a produselor forestiere în comparaţie cu materialele alternative".
În viziunea specialiştilor ASFOR, cu ajutorul unor resurse precum păduri, lemn, capacităţi de prelucrare, specialişti şi şcoli, România are toate resursele pentru a intra în topul ţărilor care fac paşi importanţi pentru reducerea emisiilor de carbon în sectorul construcţiilor.
Asociaţia Forestierilor din România este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.
Asociaţia Forestierilor din România: Avem păduri, lemn, capacităţi de prelucrare, specialişti şi şcoli, pentru reducerea emisiilor de carbon din construcții
București
10°C
Articole Similare

207
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
207

21
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
21

40
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
40

4.001
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
4.001

19
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
19

89
Mega Image și Profi se unesc oficial într-o singură companie: ce se schimbă pentru clienți și furnizori din 1 aprilie
89

932
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
932

2.268
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
2.268

5.386
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
5.386

1.177
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.177

2.418
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
2.418

2.098
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
2.098

3.659
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
3.659
















Comentează