Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a anunţat joi că instituţia a lansat, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), programe de ajutor de urgenţă în 100 de ţări în curs de dezvoltare, angajamentele pentru asistenţă financiară şi subvenţii ajungând până acum la aproximativ 5,5 miliarde de dolari, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Pandemia globală şi efectele economice asociate ar putea împinge 60 de milioane de oameni în sărăcie extremă, ştergând eforturile din anii precedenţi pentru eradicarea sărăciei, a avertizat şeful Băncii Mondiale. Acesta a estimat că economia globală ar putea înregistra un declin de 5% anul acesta.
Banca Mondială a anunţat luna trecută că este pregătită să aloce 160 de miliarde dolari în următoarele 15 luni pentru a sprijini redresarea economică şi pentru a ajuta ţările să reacţioneze la consecinţele sanitare imediate ale pandemiei.
Şi Fondul Monetar Internaţional a aprobat cereri pentru ajutor de urgenţă venite de la 50 dintre cei 189 de membri ai săi, pentru o valoare totală de aproximativ 18 miliarde de dolari, şi continuă să lucreze cu rapiditate pentru rezolvarea restului de peste 50 de cereri, a anunţat recent purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.
Asistenţă financiară de 5,5 miliarde dolari unui număr de 100 de ţări afectate de pandemie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

20
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
20

124
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
124

199
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
199

551
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
551

881
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
881

1.702
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.702

34
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
34

75
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
75

753
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
753

96
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
96

48
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
48

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.872
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.872
















Comentează