Clubul Arsenal Londra a anunţat că va oferi gratuit peste 30.000 porţii de mâncare precum şi obiecte sanitare şi de igienă personală persoanelor vulnerabile din comunitatea locală, ca parte a unei contribuţii la lupta contra pandemiei de coronavirus, scrie Reuters potrivit Agerpres.
De asemenea, clubul din nordul Londrei s-a angajat să doneze 100.000 de lire sterline către organizaţiile locale care se ocupă cu asistenţa socială şi încă 50.000 de lire sterline către un fond de criză pentru combaterea coronavirusului.
''Fundaţia Arsenal Londra şi-a unit forţele cu Biserica şi va livra 15 tone de produse de primă necesitate în zona Islington. Această iniţiativă face parte din răspunsul nostru mai larg în comunitate în lupta cu Covid-19'', a menţionat clubul într-o postare pe site-ul său.
Astfel de iniţiative au avut mai multe cluburi din Premier League, printre care Manchester United şi Wolverhampton.
Arsenal Londra va oferi gratuit peste 30.000 porţii de mâncare persoanelor vulnerabile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
10

31
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
31

12
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
12

1.250
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.250

38
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
38

46
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
46

1.788
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.788

27
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
27

27
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
27

14
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
14

29
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
29

26
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
26

14
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
14
















Comentează